Retras din prim planul scenei politice in 2010, Viorel Hrebenciuc revine in forta, mai influent ca niciodata, reusind chiar sa-l domine pe premierul Victor Ponta. Politician abil, Hrebenciuc s-a multumit sa-si planteze oamenii in institutiile ”banoase”, numirile in fruntea agentiilor si deconcentratele grele fiind facute de premier la sugestia sefului SRI, George Maior.
Poreclit de presa “guzganul rozaliu”, Hrebenciuc a demonstrat ca este mai degraba o pisica neagra cu noua vieti. In cei 20 de ani de activitate postdecembrista, pesedistul a supravietuit tuturor schimbarilor politice, atat la nivelul partidului, cat si al tarii, ajungand de fiecare data la butoane. Obligat sa faca pasul inapoi dupa congresul din 2010, cand Victor Ponta a fost ales presedintele PSD, Viorel Hrebenciuc s-a reactivat imediat dupa motiunea de cenzura care a adus USL-ul la putere.
Consilierii premierului, garantati de Hrebe
Dupa aproape doi ani de absenta, Viorel Hrebenciuc este acum in tot si-n toate. A preluat functia de vicepresedinte al Camerei Deputatilor si a avut grija ca Valeriu Zgonea sa ajunga sef al deputatilor PSD. Si-a proptit oamenii in structurile Camerei, iar in momentul de fata pune umarul la numirea unor persoane in fruntea agentiilor si deconcentratelor, ba chiar dicteaza lista de consilieri a premierului Ponta care, potrivit unor surse din interiorul partidului, semneaza ca primarul, fara sa comenteze. Asa explica social-democratii decizia ciudata a sefului Executivului care, desi a demis-o pe Doina Melinte de la Agentia Nationala pentru Sport si Tineret, i-a gasi repejor un post caldut in fruntea Agentia Nationala Anti-Doping. Concret, pesedistii sustin ca Viorel Hrebenciuc ar fi fost cel care i-a cerut lui Ponta sa nu o lase pe fosta atleta pe dinafara, iar acesta s-a executat imediat. Cu aceeasi promtitudine premierul a raspuns si solicitarii de a-l lua pe artistul Damian Draghici consilier pe problemele romilor. Solicitare venita, evident, tot din partea lui Viorel Hrebenciuc, care dupa cum se vede are mai multa influenta si putere-n pix decat tanarul prim-ministru Victor Ponta.
SRI ataca punctele sensibile
Daca, in ceea ce priveste impartirea functiilor aducatoare de bani, lucrurile au fost lasate in custodia lui Hrebenciuc, nu acelasi lucru se intampla si cu nenumaratele agentii si regii autonome care tin de domeniul atit de delicat al sigurantei nationale. Iar cum „rezerva de cadre” aflata la dispozitia premierului este oricum ca si inexistenta, SRI-ul profita din plin pentru a-si infiltra pe capete oamenii in posturi-cheie. Care, chiar daca nu presupun o mediatizare din cale afara, sunt extrem de importante pentru cineva care vrea sa creeze o retea prin care sa controleze domenii vitale cum ar fi productia si transportul de energie, tehnica militara sau colaborarea cu organisme internationale. Iar toate aceste puncte sensibile au fost acoperite de tineri aproape necunoscuti opiniei publice, social-democrati, liberali si conservatori deopotriva, care au insa un numitor comun: cu totii sunt numiti pe filiera SRI, la „sugestiile” fatise transmise Palatului Victoria de catre George Maior.
Partidul ca scut anticorupţie
POLITICIENII PENALI se ascund laş în spatele vreunui lider de partid mai îngăduitor şi flutură din spatele acestuia drapele şi doctrine politice pe care nici nu le pricep şi cu care se şterg pe picioare. Există, totuşi, o relaţie simbiotică între partid şi politicienii penali. Căci aceştia ştiu că partidul are nevoie de cât mai mulţi dintre ei. Partidul îi preţuieşte şi îi alintă pentru multele conexiuni economice, pentru contribuţiile electorale pe care le au la dispoziţie, pentru contracararea adversarilor politici dar, mai ales, pentru cantitatea de voturi pe care le pot pune la dispoziţia partidului. Căci forţa lor, valoarea lor constă în cantitate şi nu în calitate: în cantitatea de bani şi influenţa pe care o pot aduce.
Ei îi cunosc şi se bat pe burtă cu toţi liderii de clan şi cu toţi mafioţii de generaţie nouă. Ei sunt sponsorii de bază ai partidului, ei sunt cei care influenţează numirile în funcţii, ei sunt cei care se iau în piept cu toţi „doctrinarii” şi „talibanii” partidului.
Ei sunt cei care ridică sau coboară un şef de partid. Şi-atunci când chemările prea dese pe la Parchet le strică somnul dulce de la Monte Carlo, imediat îşi găsesc altă gaşcă politică, fie ea şi independentă, la care să se afilieze: din lipsă de identificare doctrinară, bineînţeles.
Ţelul lor suprem este agăţarea contractelor cu statul. Aici pot ei să se desfăşoare în voie: firme-mamă, subsidiare, contractoare şi subcontractoare care mulg bugetele locale, judeţene sau naţionale. Borduri de înlocuit, şosele de întreţinut, săli de sport făcute la foc automat, energie electrică vândută de două ori mai scump, cărbune mai scump decât cel din Australia, autostrăzi construite în sute de ani, concesionări de gaze, apă, lemn şi marmură. Toate sunt visul de o viaţă al politicienilor penali. Câştigul posibil merită orice risc probabil.
Şi-atunci când câte vreun jurnalist mai necopt la minte sau mai masochist se ia de viaţa lor, au grijă să-l aducă pe calea cea bună cu câte-un „agent de pază” sau vreun „doi-şi-un-sfertist”.
În schimb, dacă-s formatori de opinie mai cunoscuţi, cu priză pe la vreo televiziune naţională de ştiri, au grijă să-i mai catifeleze cu câte vreun nou Audi A8. În definitiv, şi formatorii de opinie sunt oameni, nu? Şi-atunci când vreunul dintre „tulusi” se mai împiedică de ei cu câte vreun dosar de corupţie îi auzi ţipând ca din gură de şarpe: „făcătură, răzbunare politică, dosar instrumentat politic! Adversarii vor să lovească în partidul meu!” Şi, aicea tind să le dau dreptate: păi cum să nu fie aşa?
Căci şi celălalt partid are penalii lui. Care, la rândul lor, au şi ei interesele lor de afaceri. Şi propriul electorat care trebuie îngroşat. Că, doar mai avem si alte alegeri nu?