AcasăNews„National” si Community Aid Romania, cu ajutoare in Siria! Tabara de...

„National” si Community Aid Romania, cu ajutoare in Siria! Tabara de refugiati Atma, „emblema” indiferentei internationale

In tabara Atma se intra cu prudenta.  Este pe teritoriul sirian si are o viata a sa, o viata cu legi crude, o viata imprevizibila.

Acum ai impresia ca intreaga tabara zace asa, intr-o tacere mormantala, resemnata, ca in clipa urmatoare „monstrul” sa se trezeasca la viata. Infometat, insetat, infrigurat.

Nu ai voie sa dai nimic copiilor

Asta e casa lor

Ni se atrage atentia in mod repetat, mie, lui Gabriel Cateliu si Mihai Ventoniuc, de la Community Aid Romania, sa nu cumva sa incercam sa dam ceva copiilor din tabara, ca se declanseaza haosul. Gabriel si Mihai sunt consternati. Facusera 400 de pachete pentru copii si pregatisera, in caz ca nu ajungeau, saci cu biscuiti si jucarii. Nici gand! Acestea se puteau distribui numai intr-un cadru foarte bine organizat, dupa regulile impuse in tabara.

Conditii de trai in Atma

Argumentele noastre, ca vom fi atenti, ca avem destul, ca ne sunt dragi copiii si pentru ei, in mod special, am venit, sa facem un gest care sa sparga indiferenta oamenilor, n-au avut niciun sort de izbanda. Ni se spune ca, daca incepi sa imparti ceva, fie doar sticle de apa, copiii nu mai pot fi tinuti sub control. Chiar daca ii asiguri ca ai pentru toti, se vor imbulzi de teama ca nu ai. Eu o patisem cand am fost in orasul Maaret al-Nouman, in urma cu cateva luni. Cativa copii, daca erau cinci, sase, mi-au cerut cate un banut. Fusesem avertizata si acolo sa nu fac astfel de gesturi, dar am crezut ca nu are ce se intampla si am inceput sa impart banii.

Copiii de inconjoara imediat

Ca din pamant, nici azi nu stiu de unde, a rasarit o gramada de copii. M-au inconjurat, din ce in ce mai strans, pana am simtit ca ma sufoc. Am fost scoasa dintre ei si suita in masina, dar copiii au venit la geamuri. O astfel de intamplare, daca nu te raneste fizic, sigur te darama psihic. Si pe tine, si pe copii. Nu pot uita fetele lor trase, disperate. In Atma, o astfel de intamplare ar fi putut lua o turnura mult mai urata, dat fiind numarul de copii incomparabil mai mare. Aveam sa distribuim pachetele mai tarziu, in cadrul spitalului de copii Orient, din Atma.

Incursiune de tatonare

Corturi putrezite

Ca sa ne convingem, facem o incursiune in tabara, dupa ce am promis ca, atunci cand ni se spune „sa ridicam ancora”, sa nu mai intarziem nicio secunda. Camionul cu ajutoare oricum nu sosise din Romania. Era ca un camion fantoma, venea, venea, dar nu mai ajungea. Si asta din cauza ca un astfel de transport umanitar, fara sa fie sub sigla organismelor internattionale abilitate, este privit cu suspiciune in toate vamile. Am convingerea ca daca nu era dr. Abdul Hamil Eroglu, camionul s-ar fi impotmolit iremediabil pe undeva.

Dr. Abdul Hamid Tahan

Deci, intram in Atma. Dr. Abdul Hamid Tahan, de la Orient, ne insotea, pentru ca era cunoscut si respectat in tabara. Prima poza, facuta de Mihai, prima problema. Oamenii nu vroiau sa le fie fotografiate saracia si disperarea, iar acestea te intampina de cum intri printre corturile semiputrezite, puse direct pe pamantul gol. Dr.Tahan lamureste oamenii ca vrem doar sa ajutam. Nu mai spera nimeni in ajutor din afara, se simt uitati si tradati de lumea de dincolo de ziduri.  Copiii, insa, se lipesc imediat de tine. Murdari, cu haine ori prea mari, ori prea mici, desculti multi dintre ei, si plini de paduchi, ei inca spera ca vor fi ajutati. Multi sunt orfani si o imbratisare, un zambet, conteaza pentru ei in tristetea ce macina tabara.

Femeile din tabara Atma te poftesc la un ceai

Mihai si Gabriel fac fotografii, iar eu ma opresc intre corturi, langa un grup de femei. Extraordinar este acest popor! Cat de saraci si disperati sunt acesti oameni din Atma, daca te-ai dus la ei, chiar si fara nimic, doar cu compasiune in suflet, te omenesc cu ce au, de regula cu ceai. S-a gasit chiar si un scaun pentru mine. Nu e nevoie sa le stii limba ca sa intelegi care le este durerea. E suficient sa le privesti ochii inlacrimati.

O fetita a vrut sa impartim portocala ei

O fetita, murdara si plina de paduchi, a venit la mine cu o portocala, sa-mi dea si mie din ea. Gabriel ma strigase la un moment dat si ea mi-a auzit numele. „A diina!”, repeta zambind, aratandu-mi portocala, pe care o decojea cu degete murdare. Ii aud si acum glasul. Si imi da taria sa nu renunt la actiunile umanitare pentru acesti oameni minunati, loviti nu de soarta, ci de nepasarea internationala. Si au nevoie de ajutor mai ales acum, cand se anunta o iarna foarte grea.

Interior de cosmar

Refugiatii din propria tara, sirienii care pur si simplu nu mai au unde sa fuga, au nevoie de corturi in primul rand, corturi care sa-i protejeze de frigul din timpul noptii, au nevoie de haine groase, au nevoie de paturi, au nevoie de saltele, au nevoie de hrana.  Ma tot uitam in jur. Au nevoie de… La un moment dat, auzim „ialla, ialla!”. Hai! Ridicam ancora fara sa comentam! Dar repede, ca in tabara se produsese oarecare agitatie si era mai bine sa iesim.

1000 de zile de demnitate

O fetita, la recuperare la spitalul Orient-Atma

S-au implinit 1000 de zile de cand poporul sirian s-a ridicat impotriva dictatorului Bashar al-Assad. In martie 2011, a izbucnit revolutia siriana, reprimata cu o bestialitate nemaiintalnita de securitatea lui Bashar. Primele victime ale securitatii au fost niste copii din Daraa, care au fost arestati, torturati si ucisi pentru ca au scris pe zidurile scolii ca vor libertate.

Saracie lucie

Martie 2011 este si luna memorabila cand au sucombat principiile democratice si umaniste. Este data memorabila de la care marile puteri si-au aratat fata hada a  intereselor meschine, pentru care au sacrificat un intreg popor, un popor amagit cu retorica despre democratie si lasat la cheremul unui dictator sangeros. S-au implinit 1000 de zile de demnitate a poporului sirian.

[youtube]gwkYy5I2VFU[/youtube]

author avatar
Adina Mutar
571 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger