Gasca reformatilor

Mai tanara decat pruncul la vremea cand i se intrerupe suptul de la sanul maica-si, echipa de pe malul Muresului, ASA (Asociatia Sportiva Ardealul!), uimeste prin jocul bun si, mai ales, prin rezultate de necrezut. Adunati din cele patru puncte cardinale, unii de peste mari si tari, cativa baieti talentati, ce fusesera trecuti la reforma din tot soiul de motive neintemeiate, au alcatuit o trupa solida ce baga spaima in ciolanele jucatorilor din prima liga, castigand jocurile sau remizand, ispravi care, iata, i-au propulsat pe locul al doilea al campionatului, la numai o suflare de ceafa campioanei, Steaua. Aruncati de unele echipe, precum o masea stricata, in cosul disponibilizatilor, acesti fotbalisti valorosi, ajunsi „reformati” din dorinta unor nepriceputi ori a unora bantuiti de orgolii, s-au aciuat la tanara echipa de sub dealul Cornesti pentru a-si arata maiestria si a dovedi ca nu sunt niscai piese de aruncat la Cooperativa „Fiare vechi”! Daca privim in urma, la ultimele jocuri ale formatiei targumuresene, putem lesne observa cum aceasta echipa-surpriza, pas cu pas, a acumulat 46 de puncte in cele 23 de etape, facandu-le cu batista semnul de „adio” pretendentelor Petrolul, Astra si Dinamo, care cam bat sarba pe loc si se uita dupa ea cum zboara pe deasupra lor precum cintezoiul care a pacalit pisica! Condusa de un antrenor si el disponibilizat la un moment dat (2012) de sefii „cainilor rosii”, Liviu Ciobotariu, „gasca reformatilor”, din care fac parte printre altii Stancioiu, M. Constantin, Sepsi, Gabi Muresan, Zicu, Voiculet, Claudiu Bumba, Goga, N’Doye, se lafaie pe terenurile adversarelor, strangand puncte mari cat roata carului. I-am urmarit cu interes pe acesti jucatori; am vazut la toti o dorinta nestapanita de a alerga dupa minge si de a cauta prin eforturi laudabile sa-si depaseasca adversarii. Jocul in viteza, cu pase precise, cu driblinguri subtile, cu suturi plecate ca din pusca, ma face sa cred ca aceasta „gasca” isi merita locul secund in prima liga. Daca nu cumva chiar primul!? Meciul castigat impotriva botosanenilor (care au luptat din rasputeri sa le tina piept) cu 2-1 dovedeste ca ASA este o echipa foarte buna si ca are un cuvant greu de spus in fotbalul nostru!  *Sambata seara, sub podul Giulestiului, echipa franarilor, invingand cu 2-0 grupa barcagiilor de apa dulce venita cu pluta sperantei de la Galati, si-a deschis macazul spre gara care ar putea-o adaposti in campionatul viitor tot in prima liga. Dar mai sunt destule meciuri de jucat, insa, dupa cum  reusesc adunarea jucatorii pe abacul adus de aritmeticianului Cristi Pustai, nu-i de mirare daca vor trece… clasa! *Tot sambata, la Brasov, fostii producatori de tractoare le-au taiat coada „cainilor rosii”, si le-au aruncat-o in poarta lui Naumovski, spre necazul readusului antrenor Flavius Stoican, care l-a inlocuit pe Teja, mazilit pe motiv ca machedonul a pierdut niste meciuri! Probabil, finantatorii lui Dinamo nu prea inteleg ca dezastrul echipei nu se trage de la tehnicieni, ci de la jucatori, care-s lenesi si au oasele prea moi. Alde Negoita, cu aceste schimbari, nu fac altceva decat sa imite pe capitanul care si-a prins consoarta in flagrant cu ordonanta pe canapea. Gradat care, ca sa puna lucrurile la punct, a schimbat… canapeaua!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
167 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger