AcasăDezvaluiriAnchete„Rapoartele de la Neptun” au ajuns la DNA!

„Rapoartele de la Neptun” au ajuns la DNA!

Complexul de pe malul marii de la Neptun se intinde pe o suprafata de 134.000 metri patrati

In vara anului trecut, dezvaluirile din „National” privind atat taierea unor copaci din cadrul complexului de protocol din statiunea Neptun, dar si lucrarile efectuate la vila prezidentiala „Nufarul” declansau un adevarat cutremur, in urma caruia s-a ajuns sa se ceara pana si demisia presedintelui Romaniei. Au urmat apoi si alte valuri, chiar daca, la acea data, RAAPPS anunta ca au fost taiati doar copacii uscati, ulterior aparand inclusiv informatii ca scopul acestei „defrisari” ar fi fost construirea in curtea vilei a unui teren de tenis.

26.08.2015 - „National” a dezvaluit problemele de la vila „Nufarul”

Insa, mult mai important decat problema ecologica, atrageam atunci atentia ca structurile abilitate ale statului roman ar fi luat la ochi lucrarile efectuate la vila de protocol „Nufarul”, suspectand o posibila „umflare a costurilor”. Intr-un raspuns oficial, cei responsabili cu intreaga actiune sustineau ca ar fi fost doar „lucrari de curatenie, igienizare/intretinere curenta”. Iata insa ca „gluma” se ingroasa serios, din informatiile recente intrate in posesia noastra reiesind ca au fost trimise oficial, catre procurorii temutei Directii Nationale Anticoruptie, rapoarte incendiare privind adevarata situatie de-a dreptul socanta constatata la vila „Nufarul”. Iar principala concluzie, fie ea si una preliminara, indica faptul ca unii dintre „stabii” implicati in coordonarea acestor lucrari ar fi profitat din plin, in interes propriu, de oportunitatea oferita de amenajarea vilei de protocol.

„Alba-neagra” cu materialele

Vila de protocol „Nufarul”, preferata atat de cuplul Ceausescu, cat si de cuplurile Basescu si Iohannis

Mai ales ca este vorba despre vila preferata a tuturor cuplurilor prezidentiale care s-au perindat la conducerea tarii, nici sotii Iohannis nefacand exceptie de la aceasta regula, situatia vilei de protocol „Nufarul” nu are cum sa nu se afle in atentia structurilor de informatii. Este vorba despre asa-numita  vila prezidentiala, care face parte din complexul de la Neptun, care se intinde pe o suprafata de nu mai putin de 134.000 metri patrati si care cuprinde si o piscina interioara cu apa incalzita, piscine exterioare, bai reci si un debarcader. Iar dupa ce noul cuplu prezidential s-a instalat la Palatul Cotroceni, s-a decis si „reamenajarea” din mers a vilei „Nufarul”, operatiune denumita strategic, in actele oficiale, drept doar „igienizare”. Cert este ca structurile au luat astfel urmele unei posibile „combinatii” banoase pe seama acestor lucrari, vizati fiind persoane din conducerea RAAPPS – SRP Neptun, dar si alti „nababi”, care au girat aceste cheltuieli ale „dirigintelui de santier” local.

Complexul de pe malul marii de la Neptun se intinde pe o suprafata de 134.000 metri patrati

De remarcat si faptul ca grosul lucrarilor au fost facute prin contracte incredintate direct tocmai de catre angajatii regiei, de unde au si rezultat suspiciunile asupra posibililor profitori. Iar printre ciudateniile pe care urmeaza sa le verifice acum procurorii anticoruptie se numara, la loc de cinste, si un adevarat joc „de-a alba-neagra” cu unele dintre materialele de constructii, despre care inca nu se stie sigur daca au ajuns sau nu in cele din urma la locul faptei. Adica la vila „Nufarul”.

Pe cai mari

Culmea este ca unul dintre cei doi protagonisti ai acestor rapoarte informative, departe de a-si face griji ca latul anchetei se strange in jurul sau, tocmai apasa pe toate butoanele subterane pentru a fi propulsat drept „seful al mare” al institutiei a carei imagine a patat-o prin operatiunile de la Neptun. Este greu de crezut totusi ca, oricat de naivi sau bine intentionati ar fi, inaltii protectori cu care se lauda, in cazul in care acestia chiar stiu cine se da drept „omul lor”, ar achiesa la o asemenea avansare dubioasa. Mai ales in conditiile in care pot lesne verifica, la randul lor, daca aceste rapoarte exista si chiar au fost inaintate oficial catre structurile abilitate.

author avatar
Catalin Tache
2.870 afisari
Zenville

Ultimele știri

Caz înspăimântător în București! Femeie reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la un interval de mai multe ore

Caz șocant în București! O femeie a fost reţinută, sub acuzaţia de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor, după ce şi-a înjunghiat...

Momente de groază, la înălțime. Pasagerii unui telescaun, surprinși de rafale foarte puternice de vânt – VIDEO

Mai multe persoane au trecut printr-o experiență pe care, cel mai probabil, nu o vor uita niciodată. Sau, cel puțin, nu prea curând.Au fost...
proger