AcasăDezvaluiriAncheteA fost gasita „cartita” de la Palatul Cotroceni!

A fost gasita „cartita” de la Palatul Cotroceni!

Membru fondator al Partidului Miscarea Populara si presedinte al organizatiei Bucuresti, Elenina Nicut si-a dat zilele trecute demisia, fara a da nicio explicatie publica pentru actul sau. Care a fost calificat doar ca fiind facut „dupa o indelunga chibzuiala”.

La masa restransa de la restaurant de inaugurare a Miscarii Populare, Elenina Nicut s-a asezat in apropierea lui Traian Basescu

Numai ca, din informatiile intrate in posesia noastra, se pare ca gestul a fost unul cat se poate de pripit, dupa ce s-au descoperit – destul de tarziu, ce-i drept – itele gradelor de rudenie ale celei care, in ultimul timp, se posta peste tot in spatele presedintelui Traian Basescu. Astfel, dupa cum sustin sursele noastre, fondatoarea PMP ar fi fata lui Gheorghe Nicut, fostul primar din Curtea de Arges, condamnat la trei ani si patru luni de inchisoare pentru coruptie, odata cu  „baronul” de Arges, in asa-numitul „Lot Nicolescu”.  De asemenea, verificarile ulterioare par sa confirme si faptul ca aceasta este si nepoata generalului Valeriu Nicut, nimeni altul decat cumnatul vicepremierului Gabriel Oprea…

„Va f…t in gura!”

 

Elenina Nicut

Elenina Nicut a intrat in forta in politica, aterizand direct in conducerea Partidului Miscarea Populara. Iar fosta observatoare la alegerile din judetul Teleorman s-a remarcat atat prin prezenta surprinzatoare la masa restransa de la restaurant, unde s-au pus bazele Miscarii Populare si unde a participat si Traian Basescu, dar mai ales prin postarea pe facebook a unui anunt socant: „ Va f..t in gura!” Ce-i drept, a adaugat politicos : „Va multumesc pentru intelegere”.

Aparator in dosarul „ZEUS”

DNA a trimis in judecata si a obtinut condamnarea mai multor primari argeseni, acuzati de deturnarea de fonduri PHARE, la comanda presedintelui Consiliului Judetean Arges. Iar printre cei care au picat odata cu „baronul” Constantin Nicolescu si se numara si Gheorghe Nicut (deja condamnat la trei ani si patru luni de inchisoare cu suspendare) fost primar in Curtea de Arges si nimeni altul decat tatal Eleninei Nicut. Care, dupa cum a sustinut chiar acesta, l-a reprezentat ca avocat al apararii la Curtea Suprema in dosarul de coruptie „ZEUS”, cel cu privire la „baronul” Nicolescu.

Pensionat de Base, reactivat de Ponta

Mai mult, fostii colegi de partid ai presedintei Organizatiei Bucuresti a PMP – pe care, dupa demisie, aceasta i-a luat la misto urandu-le sa „atinga o misiune deloc usoara, sa-mi castige votul” – au aflat cu stupoare si alte amanunte surprinzatoare despre Elenina. Care ar fi si nepoata generalului in rezerva Valeriu Nicut, proaspat numit de catre premierul Victor Ponta secretar de stat la Ministerul Apararii Nationale. Interesant este nu doar ca noul sef al Departamentului de Politica de Aparare si Planificare din MApN de-abia ce fusese pensionat „cu japca” de catre presedintele Traian Basescu, dar este totodata si cumnatul vicepremierului pe probleme de securitate nationala, Gabriel Oprea!

Si uite cum cazul „Nicut” reprezinta exceptia de la regula ca „nepotismul” este cel mai bun CV in Romania zilelor noastre, Cotroceniul facandu-si urgent „curatenie” in propria ograda. Si, dupa cum sustin sursele noastre, si alte „cartite” infiltrate in anumite zone de influenta urmeaza sa fie scoase la lumina zilei, cat de curand…

author avatar
Catalin Tache
13.113 afisari

4 COMENTARII

  1. Practici mafiote la conducerea CFR Calatori ???
    Dl. DAN SOVA , MINISTRUL TRANSPORTURILOR , AVETI O MARE PROBLEMA LA CFR CALATORI ACOLO UNDE FOSTUL MINISTRU AL TRANSPORTURILOR , RAMONA MANESCU A INAINTAT UN RAPORT CU “IZ” PENAL CATRE DNA SI POLITIA TRANSPORTURI BUCURESTI DE PESTE 90 DE PAGINI DE UNDE REZULTA CLAR CUM A FOST DEVALIZATA ACESTA SOCIETATE IN MAI PUTIN DE UN AN DE ZILE SI DE CATRE CINE? MAI MULT ACEST RAPORT NU REFLECTA DECAT MAXIM 30 % DIN REALITATEA EXISTENTA IN ACEST MOMENT LA CFR CALATORI , SOCIETATE CARE ESTE CONDUSA DE MANAGERUL PRIVAT VALENTIN DOROBANTU , PLATIT DIN BANI PUBLICI, CU CIRCA 9000 DE EURO LUNAR? DECI VA REVINE SARCINA SI OBLIGATIA SA FACETI CURATENIE LA CFR CALATORI IAR DIFERENTA DE PROCENTE RAMASA DE LA CONTROLUL PRECEDENT(ASCUNSA?) SA O “ANALIZATI IMPREUNA CU CORPUL DE CONTROL PE CARE-L PASTORITI. DE CE SE MAI AFLA IN FUNCTIE VALENTIN DOROBANTU , CONFORM CODULUI MUNCII NU TREBUIA CEL PUTIN SUSPENDAT PANA LA ELUCIDAREA …?

  2. Cat ne mai conduc hotii ? In ce tara traim ?
    „Curse profitabile ce ar fi adus bani companiei de transport călători au fost declarate nerentabile, iar apoi anulate de către managerul privat,Valentin Dorobantu.
    Azi bagă zeci de mii de euro în buzunarele privaţilor.
    Un raport recent al Ministerului Transporturilor confirmă manevrele ilegale ale conducerii.
    Imediat ce a preluat conducerea CFR Călători, Valentin Dorobanţu, în calitate de manager privat, numit in functie de puscariasul Relu Fenechiu, a anulat peste 150 de trenuri.
    A fost una dintre primele sale decizii. A hotărât să scoată la licitaţie o serie de secţii şi trasee care aduceau profit în societate.
    Companiile private de transport au fost interesate şi au preluat imediat traseele. Acele linii produc acum profit pentru privaţi”
    Si asta nu ar fi mai nimic pe langa alte inginerii financiare realizate de acest manager, care au dus la devalizarea societatii CFR Calatori .

  3. Dupa instalarea comunismului in Ro, dupa cca 18-20 de ani de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial POLITISTI au fost inlocuiti 100% cu MILITIENI , SECURITATEA BURGHEZIEI a fost inlocuita 100% cu SECURITATEA STALINISTA, cei din JUSTITIE au fost de asemenea inlocuiti de cei cu facultati muncitoresti (fara liceu).Acum in democratia originala de Dambovita din Ro, de 25 de ani conduc tot niste TICALOSI fie ca-s pe stanga esicherului politic sau pe dreapta, dar sunt mentinuti sa conduca tot cei instruiti si experimentati de CIUMA ROSIE STALINISTA. in loc sa fie trimisi pe tusa de mult timp. Inca din 2010 MILITIENII trebuiau inlocuiti 100% de POLITISTI, Securistii STALINISTI si cei din Sistemul JUDICIAR inlocuiti 100% cu CEI CE AU CULTURA SATAULUI de DREPT. KGB-sti din SISTEMUL MILITAR trebuiau inlocuiti cu aparatorii DREPTURILOR OMULUI.De ce nu s-a opeart ceea ce era normal in sustinerea si structura statului, pt ca Ro este condusa de TICALOSI si TRADATORI precum IZMENARU Oprea G si de uramsii lor MAFIOTI carora li se pun tot mai multe stele batjocorind orice valoare simbolica nationala. E mai mult decat terifiant ce se intampla in Ro, dupa 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, cand armata a tras in propriul popor ucigand oameni dupa care criminalii in uniforme si-au luat certificate de revolutionar, justitia militara si-a batut joc de adevarul din dosarele “bataliilor” din perioada 1989-1991, tortionarii militari (unii sub acoperire) s-au imbogatit, si-au facut partide(grupari infractionale de crima organizata) precum IZMENARUL Oprea G dupa care in numele asa zise-i democratii si asazisului interes national, aplicand diverse metode perverse de tradare terfelesc continuu prin IMORALITATE si INCOMPETENTA societatea romaneasca compromitand viitorul neamului romanesc.

  4. FAPTE PENALE ale IZMENARULUI Oprea Gabriel comise, in perioada 2012-2014 din functia de vicepremier (fara portofoliu) al Guvernului cumatrului sau PONTA V.V., ministru interimar si ministru la MAI, datorita caracteristicilor sale comportamentale de om alunecos, ambiguu, ascuns ori confuz de tip MAFIOT, prin abuz, necunoastere sau neglijenta, care au produs mari prejudicii si perturbatii in functionarea STATULUI de DREPT respectiv a sistemelor, judiciar si de ordine publica pot fi reflectate prin:
    – Aducerea in subordinea Guvernului a D.G.I.P.I. din cadru M.A.I. si organizarea la nivel de departament a acestei structuri conduse de un secretar de stat numit de cine altcineva decat de responsabilul pe domeniu, desi era fara portofoliu???? Daca in tarile U.E nu exista cazuri in care un serviciu de informatii operative (judiciare) sa fie subordonat unui om politic cu atat mai putin este normala subordonarea directa guvernului, deoarece nu permite asigurarea principilui separatiei puterilor in stat (ce judiciara de cea executiva si implicit politica);
    – Tentative esuate, de a extinde in mod nejustificat si aberant competentele DGA din cadrul MAI si asupra unor structuri administrative cunoscandu-se public in tara si afara unele conflicte de competenta materiala existente deja intre D.N.A. si D.G.A ceea ce a fost o “gafa” cu riscuri mari imputabila tot vicepremierului –fara porofoliu
    – Propunerea de a trece STS diin structura CSAT in cea a MAI este un atac fara precedent la siguranta nationala ca urmare a lipsei de viziune, logica si ratiune umana de nivel intelectual superior “nici un IDIOT din lumea asta nu omoara vaca daca da lapte stricat ci ii aplica tratamentul medical necesar pentru insanatosire” supune un vechi proverb romanesc;
    – Lipsa reusitei interventiei normale din muntii Apuseni, in cazul catastrofei aviatice cu pilotul IOVAN se datoreaza in primul rand lipsei de norme si neexercitarii unor aplicatii specifice, lipsei de reactie si de (pre)viziune imputabile tot IZMENARULUI ca vicepremier. Functiile managementului public sunt; previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea si control-evaluare-reglare pe care “geal conserva” nu le poate intelege cu cei 1,5 neuroni ai sai;
    – Dispunerea in mod abuziv si in acelasi timp hilar de catre izmenarul ministru interimar si vicepremier a constituirii, Celulei de Criza la nivelul MAI in cazul disparitiei elevei IULIEI IONESCU pe motivul ca tatal acesteia are o functie importanta la firma IVECO si este in relatii foarte apropiate cu EL, desii la nivel national sunt sute de asemenea cazuri de disparitii de persoane.
    – Numirea lui Ilie Botos ca si consilier la Guvern al unui vicepremier fara portofoliu si apoi ca secretar de stat cu grad militar desi MAI este o institutie demilitarizata staful si aparatul sau central au in componenta “personal cu staut special” si contractual;
    – Ca vicepremier IZMENARUL Oprea Gabriel l-a reangajat pe cumnatul sau rezervistul VALERIU MICUT ca secretar de stat sef al Departamentului de Politica de Aparare si Planificare din MApN ;
    – Izmenaru Oprea.G. ca vicepremier fara portofoliu si-a angajat in mod abuziv fiica Ana Maria Tudor la ASF, ca sa participe si el la impartirea cascavalului, cu toti mafiotii din politica romaneasca, de unde incaseaza necuvenit sume mari in euro (fara a avea meritele cuvenite pregatirea si experienta necesara in domeniu financiar-bancar) in detrimentul unei populatii pauperizate.
    La aceste abuzuri si anomali comise in managementul sistemului de ordine si siguranta publica mai pot fi adaugate si alte relatii nelegitime, care compromit obiectivitatea, oportunitatea si calitatea actului de dreptate si justitie, cum sunt cele de cuscrie, cumnatie, verisorie, colegi de promotie si de afaceri necurate ce exista intre exponenti din structurile sistemelor de ordine publica, judiciar si a celui politic cu repercursiuni grave asupra normanitatii din societatea romaneasca.
    In timpul mineriadei din Bucuresti geal Ioniţă Botoș, șeful comandamentului Serviciilor Armatei, s-a ocupat pe 14 iunie 1990 cu încazarmarea, echiparea și hrănirea a circa 990 de mineri în două unităţi militare ale MApN de pe şoseaua Olteniţei din Bucureşti. Ajutoarele sale de nadejde au fost locotenenţii majori ismenarul Gabriel Oprea şi veselaru Eugen Bejinariu, ambii deveniti parlamentari pt serviciile facute imotriva normalitatii. Tot cu ocazia mineriadei sediul Asociaţiei „21 Decembrie” din Bucureşti a fost luat cu asalt de 60 de ortaci, doar 4-5 dintre ei fiind mineri, restul cadre ale Batalionului 404 aparţinând DIA, echipaţi în mineri, cu căşti, lămpaşe şi bate, toate furnizate de locotenenţii majori ismenarul Gabriel Oprea şi veselaru Eugen Bejinariu, din dispoziţia geal Ioniţă Botoș, șeful comandamentului Serviciilor Armatei. Drept urmare a serviciilor făcute lui Ion Iliescu pe timpul mineriadelor din 1990, Ilie Botoş peste noapte a fost facut magistrat militar de către unchiul său geal Ioniţă Botoș. În 2002 procurorul militar Ilie Botoş a fost numit si procuror șef-adjunct la Parchetul Naţional Anticorupţie. În 2003, la vârsta de 38 de ani, a fost avansat la gradul de general de brigadă (fără să fi urmat măcar cursurile unei şcoli militare de ofiţeri) şi numit procuror General al României, funcție pe care a ocupat-o până în 2006.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger