AcasăDezvaluiriAstra Asigurari, sub supraveghere financiara: Se prabuseste imperiul lui Adamescu?

Astra Asigurari, sub supraveghere financiara: Se prabuseste imperiul lui Adamescu?

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a instituit procedura de redresare financiara prin administrare speciala de catre KPMG a companiei asigurare reasigurare Astra. Daca firma nu se va putea redresa, KPMG va cere retragerea autorizatiei de functionare si deschiderea procedurii de faliment.

Dan Grigore Adamescu pune pe seama politicului declinul Astra Asigurari
Dan Radu Rusanu (foto) avertizeaza ca Astra poate intra in faliment in caz de cutremur, Dan Adamescu admite acest lucru, iar Daniel Tudor are de dat cu „subsemnatul” in cazul Astra
Daniel Tudor
Magazinul Unirea din centrul Capitalei, una dintre afacerile familiei Adamescu, gazduieste mandru reclama companiei Astra Asigurari

ASF a suspendat atributiile legale ale actionarilor semnificativi ai societatii de asigurare/reasigurare Astra. Aceste atributii se transfera administratorului special KPMG pe toata perioada administrarii speciale. Societatea nu mai are dreptul sa instraineze valori patrimoniale si nici sa mai faca investitii in valori mobiliare sau imobiliare (cu exceptia celor in titluri de stat). De asemenea, au fost suspendate si drepturile de vot in privinta numirii si revocarii membrilor Consiliului de supraveghere ai Astra, dreptul la dividende al actionarilor, activitatea, precum si dreptul la remuneratie al membrilor consiliului de supraveghere. Practic conducerea companiei si cel care o controleaza, adica Dan Adamescu, au ramas si fara obiectul muncii, si fara banii pe care ii obtineau de la Astra.

Adamescu: „ Astra moare!”

Cunoscut drept unul dintre marii beneficiari ai relatiilor cu lumea politica, Dan Adamescu pune tot pe seama politicului decizia luata de ASF asupra Astra Asigurari. „Este o masura incredibila, incalificabila. Pericolul decredibilizarii este urias. Astra are 4,6 milioane de clienti. Fiecare al treilea, al patrulea roman este asigurat la Astra. Sa iesi cu un cinism incredibil si sa spui ca bancile nu sunt afectate… dar sunt afectati romanii, sunt afectate companiile”, a spus astazi omul de afaceri Dan Adamescu.  In plus, Adamescu pune pe seama politicului decizia luata de ASF asupra Astra Asigurari. „Important este cum reactioneaza clientii si partenerii. Daca ei nu reactioneaza bine, daca nu continua cu noi, Astra moare. Cred ca este un motiv politic, altfel nu-mi explic”, a conchis Dan Adamescu.

Masuri dure

Reprezentantii ASF au precizat ca firma KPMG va lua masurile necesare in vederea accelerarii recuperarii imprumuturilor acordate in cadrul grupului si interzicerea acordarii de noi imprumuturi. Administratorul special va inventaria si evalua, conform normelor in vigoare, creantele inregistrate in evidentele societatii si va anula creantele din asigurare aferente contractelor iesite din perioada de valabilitate, cu inregistrarea rezultatelor in contabilitatea societatii, in regim de urgenta. Potrivit ASF, daca din rapoartele KPMG se constata ca nu sunt conditii pentru restabilirea situatiei financiare a societatii de asigurare, ASF poate constata starea de insolvabilitate a Astra. In consecinta, Autoritatea poate dispune retragerea autorizatiei de functionare a societatii, precum si inregistrarea cererii de declansare a falimentului.

Precedent

Intr-o situatie similara s-a aflat, cu ani in urma, si compania Ardaf, condusa multa vreme de Daniel Tudor, fost vicepresedinte al ASF, indepartat anul trecut din functie prin „demisie”. Ardaf s-a aflat in administrare speciala in perioada iulie 2006-februarie 2007, deoarece autoritatile au considerat ca firma si-a periclitat obligatiile financiare fata de clienti. Ulterior, Ardaf a fost preluata de Generali, iar situatia se repeta si la Astra, in ambele cazuri fiind vorba de operatiuni financiare in folos propriu, foarte riscante, pe banii asiguratilor.

Incapacitate de plata in caz de cutremur

ASF a prezentat recent un raport referitor la situatia financiara a Astra Asigurari, din care reiese ca firma ar fi subestimat daunele cu circa 40% pentru a constitui rezerve mai mici cu peste 100 de milioane de lei. Reprezentantii ASF atrag atentia ca exista un risc mare ca societatea sa intre in incapacitate de plata in cazul unei catastrofe naturale (cutremur major), avand in vedere ca este cel mai mare asigurator de locuinte, cu 2,15 milioane de contracte, iar necesarul de capital suplimentar ar fi de 278,4 milioane de euro. In acest sens, Banca Nationala a Romaniei a reactionat prompt si a sesizat deja DNA.

Controale de ochii lumii

Presedintele ASF, Dan Radu Rusanu, a dezvaluit modul in care (nu) se faceau controale la Astra. „In ultimii cinci ani, societatea Astra nu a fost controlata aproape deloc. A avut un control in 2012 care s-a terminat in 2013. Verificarea a fost finalizata in 26 aprilie 2013, in conditiile in care noua conducere a venit in 29 aprilie 2013”, a declarat Rusanu. El a spus ca Daniel Tudor, fost vicepresedinte ASF, a protejat Astra. „In cazul unui eveniment major, Astra nu isi va putea onora obligatiile.  Domnul Daniel Tudor va avea multe de spus”, a avertizat seful ASF.

23,5 milioane euro, de la Astra la Romania Libera

Dan Radu Rusanu a mai spus ca “in ultimii trei ani” Astra Asigurari a imprumutat cu aproape 23,5 milioane de euro (102 milioane de lei) societatea Medien Holding, compania care editeaza cotidianul Romania libera. “In ultimii trei ani, Astra a facut imprumuturi intra-grup in valoare de aproape 110 milioane lei, din care 102 milioane lei (peste 90%) au mers catre Medien Holding SRL, cunoscuta ca Romania Libera. Vom incerca sa aflam cine sunt beneficiarii acestor imprumuturi si de ce nu au fost returnati timp de 3 ani de zile”, a declarat Dan Radu Rusanu.

Astra Asigurari, liderul contractelor cu statul si al sanctiunilor

Alexander Adamescu

Astra lui Dan Adamescu a devenit lider de piata mai ales datorita contractelor cu statul. Insa, in ultimul timp, din cauza modului de lucru controversat al omului de afaceri, credibilitatea lui si a companiilor sale a avut mult de suferit. Astra Asigurari are in portofoliul sau, printre altele, companii de stat precum Tarom, Oltchim, Romtelecom, cele doua aeroporturi internationale (Baneasa si Henri Coanda) sau Senatul Romaniei. De exemplu, in cazul Oltchim, Astra Asigurari  are de platit10 milioane de euro in schimbul politei de asigurare de raspundere manageriala platita ani la rand de combinat.

In ultimii ani, Astra Asigurari a inregistrat un istoric impresionant de sanctiuni. In 2006, directorul executiv din acel moment al companiei, alaturi de alti sefi din asigurari, primea avertisment scris in contextul in care CSA constatase ca nu erau respectate normele privind vanzarea de asigurari obligatorii RCA. Un an mai tarziu, CSA sanctiona Astra cu interzicerea, pentru 30 de zile, a vanzarii politelor RCA, intrucat compania oferise, in cadrul unei licitatii, tarife de prima inferioare celor pe care le notificase si fusesera avizate de Comisie. In 2010, CSA lua atitudine fata de una dintre practicile companiei si anunta ca polita de asigurare a locuintelor pe care Astra o oferise abonatilor persoane fizice ai Romtelecom era emisa fara respectarea dispozitiilor legale privind contractele de asigurare. CSA a solicitat companiei sa denunte contractele respective, in conditiile in care Romtelecom nu avea calitatea de a practica activitatea de intermediere in asigurari. Astra nu a comunicat niciodata daca a denuntat contractele incheiate prin Romtelecom. La finele lui 2011, CSA anunta ca a aprobat desfasurarea unui control inopinat la Astra Asigurari, ca urmare a sesizarilor primite cu privire la polita Astra Medica Bonus, pusa in vanzare de companie.  La scurt timp, compania era sanctionata de CSA cu amenda de 10.000 de lei si interzicerea temporara a vanzarii politelor gratuite de asigurare de sanatate Medica Bonus.

Pe lista rusinii

In octombrie 2011, Astra figura, alaturi de Euroins si Carpatica, pe prima lista a rusinii publicata de CSA, pe baza reclamatiilor inregistrate la autoritatea de supraveghere in primele noua luni ale anului. Cele mai multe plangeri venite din parte clientilor aveau ca obiect asigurarile generale, din care nemultumirile legate de asigurarea obligatorie de raspundere civila erau majoritare. In 2012, CSA anunta o noua lista a rusinii, pe care Astra Asigurari figura din nou. Drept urmare, Comisia a decis sanctionarea lui Alexander Adamescu, presedintele directoratului Astra Asigurari (si fiul lui Dan Grigore Adamescu), cu amenda in valoare de 30.000 de lei.

Radu Mustatea

Radu Mustatea, de la Adamescu la Carabulea

In ciuda sanctiunilor primite, problemele din cadrul Astra nu si-au gasit rezolvarea. Din contra, cei care au participat la operatiunile ilegale au preferat sa dea fuga care incotro. Astfel, in doar cateva luni, Astra Asigurari s-a confruntat cu exodul top managementului. Printre acestia se regaseste si un actual client al DNA, Radu Mustatea. Acesta a condus Astra Asigurari timp de cinci ani, mandatul sau in fruntea companiei lui Adamescu incheindu-se la 31 decembrie 2012. Radu Mustatea se afla acum in atentia DNA, in dosarul in care a fost arestat afaceristul Ilie Carabulea, alaturi de mai vechea sa cunostinta si colega de la Astra Asigurari Ina Crudu. In dosarul Carpatica-ASF mai este urmarita penal si sotia fostului ministru al Finantelor, Daniel Chitoiu.

Averea lui Adamescu – 950 de milioane de euro

Potrivit Topului Forbes 2013, Dan Grigore Adamescu ocupa pozitia a doua in clasamentul celor mai bogati romani. El detine companiile Astra Asigurari, Unirea Shopping Center si Medien Holding, trustul care detine ziarul Romania Libera. De asemenea, Adamescu are actiuni la Baumeister (constructii), Mega Construct (energie), City Business Center, Modern Business Center (imobiliare), Rex, InterContinental si Pullman (industria hoteliera) si MegaVision (retail de electrocasnice).

author avatar
Nicole Ionescu
2.276 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger