AcasăDezvaluiriDecebal Traian Remes, de nerecunoscut dupa un an de puscarie

Decebal Traian Remes, de nerecunoscut dupa un an de puscarie

Fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remes, condamnat la trei ani de inchisoare in dosarul „Caltabosul”, a fost eliberat, ieri din penitenciar, unde a ispasit un an din pedeapsa, dupa ce Tribunalul Maramures i-a admis definitiv cererea de eliberare conditionata.

Decebal Traian Remes a iesit din penitenciar netuns si cu barba. Foto: EMM.ro

Decebal Traian Remes era incarcerat din 25 februarie 2013 la Penitenciarul Baia Mare, iar la jumatatea lunii ianuarie a cerut sa fie eliberat conditionat, motivand ca are peste 60 de ani si a ispasit o treime din pedeapsa.

Nu s-a mai tuns si barbierit

Abatut, cu un bagaj mare, o geanta pe umar si imbracat in aceleasi haine in care s-a predat la IPJ Maramures in urma cu un an, asa a iesit Decebal Traian Remes pe poarta Penitenciarului Baia Mare. Decebal Traian Remes era greu de recunoscut, dat fiind faptul ca din momentul in care a ajuns dupa gratii nu s-a mai tuns sau barbierit. Pletele, dar mai ales barba alba i-au schimbat infatisarea. Decebal Traian Remes a fost condamnat alaturi de Ioan Avram Muresan la trei ani de inchisoare cu executare in dosarul “Caltabosul”. Ioan Avram Muresan se afla in inchisoare din mai 2012, dupa ce a fost condamnat definitiv de instanta suprema la sapte ani de detentie intr-un alt dosar, in care a fost judecat pentru deturnare de fonduri. Conform rechizitoriului DNA, in 13 septembrie 2007 si 23 septembrie 2007, Remes, in calitate de ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, functie detinuta la acea data, ar fi acceptat si primit produse alimentare (caltabos si tuica) in valoare de 1.500 de lei si suma de 15.000 de euro de la Gheorghe Ciorba, prin intermediul lui Muresan.

author avatar
Nicole Ionescu
2.985 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger