Se vede cu ochiul liber ca, mai ales dupa momentul „Colectiv” si rasturnarea guvernului Ponta, influenta societatii civile creste pe zi ce trece. Ca si tupeul unora dintre ONG-urile care, desi afiseaza o „stabilitate” financiara mai mult decat ostila, asigurata atat de „firmele mama” din strainatate, dar si de „cotizatia” reprezentata de alocarea a tot felul de fonduri, vor acum si mai multe lovele.
Asa ca au ajuns sa „saliveze” si la „feliile de tort” ale altor institutii, inclusiv ale celor de forta. Pentru ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, reprezentantii tot mai multor ONG-uri mai mult sau mai putin cunoscute apasa tot mai mult „parghiile” pe care deja le au in guvernul Ciolos pentru a „deturna” catre societatrea civila o parte din sumele alocate unor structuri apartinand sistemului.
Penetrarea structurilor
Da, la atata vreme dupa tragedia „Colectiv”, este greu de crezut ca societatea civila ar mai putea mobiliza atat de „militaros” asa-numita „voce a strazii”. Pentru ca tot mai multi romani incep sa sufle de acum si in iaurtul manipularii, dupa ce s-au oparit, de atatea ori, cu tot felul de „ciorbe”, unele dintre ele chiar reincalzite. In schimb, aceeasi societate civila a reusit sa penetreze ca niciodata pana acum structurile guvrenamentale, mai ales in ministerele care sunt conduse si la vedere, nu doar din umbra, de reprezentantii unor puternice ONG-uri. Iar in unele ministere situatia a ajuns deja exploziva, tot mai multi demnitari sau inalti functionari ajungand chiar sa se planga organelor abilitate ca asupra lor se exercita presiuni crescande pentru a le face loc „bruxelezilor”. De asemenea, dupa cum sustin sursele noastre, unii dintre cei care au fost „zburati” de pe functii si inlocuiti cu oameni propulsati pe filiera societatii civile se plang ca succesorii lor s-au repezit sa redirectioneze fondurile de care dispun catre ONG-urile care acceseaza proiect dupa proiect.
Foame de bani!
Culmea este ca, desi mediul de afaceri romanesc se zbate inca intr-o criza acuta, din care nu se stie cand se va iesi, iar guvernul deja se declara prea „prietenos” fata de cerintele bugetarilor, iata ca singurul domeniu de stabilitae financiara pare cel al societatii civile. Unde nu doar ca nu se mai face foamea, dar si se atrag tot mai multe investitii, fie sub forma sponsorizarilor externe directe, fie prin derularea a tot felul de proiecte pe fonduri europene sau guvernamentale. Cu toate acestea, se pare ca „foamea de bani„ a anumitor ONG-uri este prea mare, asa ca deja acestea se pregatesc sa sparga si „pusculita” institutiilor de forta.
Vor sa schimbe bugetul
Drept urmare, reprezentantii unor ONG-uri de care, in unele cazuri, nu au auzit poate nici propriii membri, au inceput sa se „ofuscheze” ca Romania se transforma intr-un stat politienesc si ca nu este normal ca guvernul Ciolos sa accepte mariri bugetare pentru institutii ca Politia, Armata, SRI-ul sau structuri apartinand Justitiei, acesti bani fiind mai necesari proiectelor derulate de catre societatea civila. Si normal ca presiunea cea mai mare se pune la nivelul surprinzatorului Minister pentru Consultare Publica si Dialog Civic, inventat de catre premierul Dacian Ciolos odata cu ajungerea sa la Palatul Victoria. Probabil ca sperantele celor care viseaza la o rectificare bugetara in acest sens sau barem la un „cadou” de ramas bun al guvernului Dacian Ciolos prevazut pentru bugetul pe anul viitor se leaga de faptul ca ministrul Violeta Alexandru provine, la randul sau, din randurile societatii civiule, fiind director al ONG-ului Institutul pentru Politici Publice. Acum ramane de vazut daca societatea civila, luata de valul puterii tot mai mari pe care o exercita in cadrul clasei politice si a societatii romanesti, chiar era pregatita sa se dea la „pusculita” sistemului…
NORMALITATEA intr-o societate moderna, bazata pe cunoastere si cu o DEMOCRATIE CONSOLIDATA , presupune ASUMAREA unui rol activ si RESPONSABIL din parte SOCIETATII CIVILE ORGANIZATE in desfasurarea proiectelor(INVESTITIILOR) DE INTERES PUBLIC.
Drept urmare toate institutiile statului (precum CNADR -unde o femeie de serviciu ia 4.mii de lei in mana, CFR, TAROM, NAVROM, etc)care au irosit cu lipsa totala de eficienta resursele publice, acestea trebuie DESFIINTATE si pt caracterul lor politic si mafiotic in organizare si functionare. Responsabilitatile lor sa fie date ASA CUM SE PROCEDEAZA IN TARILE MEMBRE UE, in competenta ONG-urilor specializate care pot fi trase la raspundere cu multa usurinta.
VIS-A-VIS de marimea SI PERFORMANTA alocarilor bugetare de catre GUVERN se poate concluziona ca nu exista nici o rigoare sau strategie.
Nr bugetarilor este de 4 ori mai mare fata de 1989. Nu se justifica sub nici o forma existenta separata a SPP, STS, DIPI si DGA structuri create conjunctural pt oferirea de functii mari pt acoliti.
MAI TREBUIE ELIMINATE SI ALTE ANOMALII bugetare PRINTRE CARE;
– bugetari pensionati si in acelasi timp si salariati TOT bugetari (PRIMESC CUMULAT DE LA STAT SI SALARIU SI PENSIE)???
– pensii speciale la alte categorii de personal decat la militari, politisti, judiciaristi si servicii de informatii in Ro mai lipsesc SOMERII sa primeasca pensii speciale???
– judiciaristi pensionati ce presteaza si ca avocati???
– angajati ai unor ministere sau institutii publice sunt NUMITI FARA MERITE cu RETRIBUITI babane ca membri in „N” consilii de administratii la firmele cu capital de stat (furand banii statului nici prezenta nu au dar mi te vreo contributie)???
-etc
ONG=Organizatie NON GUVERNAMENTALA !…Atunci ce cauta in guvern?,de ce sa fie platite de stat/guvern,daca sint non guvernamentali??.In afara de faptul ca sint infiintate si finantate din exteriorul Romaniei si au alte interese decit poporul roman..?.De fapt tot ce scrie ca sint non guvernamentali sug din greu de la tzatza grasa a guvernului si statului roman,adica de la noi toti..!
E ADEVARAT ONG-ISTII NU AU CE CAUTA IN GUVERNE POLITICE. FUNCTIONAREA SI ORGANIZAREA ONG-URILOR se finanteaza OBLIGATORIU din resurse proprii extra-bugetare insa ceea ce trebuie sa retii LEONIDAS este faptul ca o DEMOCRATIE ajunge sa fie consolidata numai daca PROIECTELE DE INVESTITII PUBLICE(poduri,sosele,scoli, spitale, etc)sunt gestionate de ONG-uri, viata a demonstrat-o pana acum ca numai asa se poate (vezi in tarile membre ale UE si nu numai. ONG-urile din Ro functioneaza precum si partidele politice care sunt de fapt grupari infractionale de crima organizata).Daca Ro era intr-o societate moderna, bazata pe cunoastere si cu o DEMOCRATIE CONSOLIDATA in mod sigur si tu LEONIDAS erai intr-un ONG pt ca te preocupa viata publica si nu latura POLITICA.PT ca suntem in saptamana luminata dupa PASTE ma rog la DUMNEZEU SA-TI LUMINEZE MINTEA.
O societate provenită dintr-un regim dictatorial sau autoritar poate fi considerată cu o democraţie reală dacă în primul rând, noul sistem politic îndeplineşte trei condiţii minimale si anume: existenţa unui stat, a unei tranziţii democratice complete şi a unui guvern ce conduce democratic.
Nu poate exista democraţie, fără stat şi nici dacă nu s-a înfăptuit tranziţia în mod democratic sau dacă guvernele rezultate în urma alegerilor libere încalcă constituţia, violează drepturile individuale şi ale minorităţilor, încalcă funcţiile legitime ale legislativului şi nu guvernează în limitele statului de drept .
Statul, (comportamentul oficialităţilor publice), dacă nu este constrâns eficient, de către un sistem de legi, instituţii ale justiţiei, agenţii semiautonome de control şi norme ale societăţii civile, în sensul asigurării transparenţei si responsabilităţii faţă de interesul comunitar, democraţia va fi slăbită de abuzul si cinismul politic, iar actorii nu vor reuşi să se angajeze în direcţia consensului asupra regulilor jocului.
Pe lângă un stat funcţional, pentru ca o democraţie să fie viabilă este necesar în al doilea rând să existe interconectate alte cinci condiţii si anume;
a)- să se creeze premizele pentru dezvoltarea unei societăţi civile libere şi viguroase;
b)- să existe o societate politica relativ autonomă;
c)- pe teritoriu statului toţi actorii politici, în special guvernul şi aparatul de stat, trebuie să fie supuşi în mod eficient domniei legii, care protejează libertăţile individuale şi viaţa asociaţională;
d)- trebuie să existe o birocraţie de stat la dispoziţia guvernului democratic;
e – trebuie să existe o societate economică instituţionalizată;
Prin conceptul de “societate civilă” se înţelege acea arenă a societăţii unde indivizi, mişcări şi grupuri cu organizare proprie şi relativ autonome încearcă să articuleze valori, să creeze asociaţii şi solidarităţi şi să promoveze interese legitime.
Iar “societatea politică” este arena în care actorii politici concurează pentru dreptul legitim de a exercita controlul asupra puterii publice şi aparatului de stat.
Prin ea însăşi, societatea civilă poate distruge un regim nedemocratic dictatorial sau autoritar, dar consolidarea democratică implică şi existenţa societăţii politice.
Este foarte important şi trebuie subliniat că nu numai diferenţa dintre societatea civilă şi cea politică trebuie reliefată ci şi complemntaritatea lor care din cauza unor interese meschine şi nelegitime nu este întotdeauna recunoscută. Una dintre cele două arene este în mod frecvent subestimată în favoarea celeilalte.
O societate civilă bine organizată şi viguroasă cu iniţiative, având capacitatea de a genera alternative politice şi de a armoniza guvernul şi statul, ajută la începerea şi finalizarea tranziţiilor, la rezistenţa faţa de întoarcerea la vechiul regim.
Intermedierea dintre stat şi societatea civilă, precum şi structurarea compromisului dintre acestea, sunt de asemenea sarcini legitime şi obligatorii ale societăţii politice. În sinteză societatea politică informată, presată şi reînoită periodic de societatea civilă trebuie să atingă cumva un acord realizabil asupra multitudinii de moduri în care puterea democratică să fie modelată şi exercitată.
Pentru a se obţine o democraţie reala şi ireversibilă gradul de libertate şi autonomie al societăţii civile şi politice trebuie să fie determinat de domnia legii.
Un stat de drept “supus legii” a fost una din cele mai mari cuceriri ale liberalismului european şi din Japonia şi este crucial pentru democratizare. Este cea mai importantă modalitate prin care guvernul ales şi administraţia de stat se supun unei reţele de legi, tribunale, agenţii semiautonome de control şi norme ale societăţii civile, care controlează tendinţele ilegale ale statului şi totodată îl fixează ferm într-o reţea interconectată de mecanisme ce necesită transparenţă şi responsabilitate. Cu cât mai multe instituţii ale statului funcţionează după principiile statului de drept, cu atât este mai mare calitatea democraţiei şi societatea este mai bună.
Constituţionalismul şi domnia legii trebuie să distingă ce posturi publice pot fi ocupate prin alegeri, procedurile prin care vor fi aleşi deţinătorii acestor posturi şi definirea şi limitarea puterii acestora, astfel încât membrii societăţii să accepte rezultatele jocului democratic.
O democraţie în care, există lideri ce se bucura de “legitimitate” aşa zis democratică şi le permite ca în mod discreţionar să ignore principiile statului de drept, nu se încadrează întru-un regim democratic.
Democraţia este o formă de guvernare în care drepturile cetăţenilor sunt garantate şi protejate. Pentru aceasta, o guvernare democratică trebuie sa-şi exercite funcţiile printr-un monopol al folosirii legitime a forţei pe teritoriul său. Chiar dacă statul nu ar avea alte atribuţii decât acestea, ar trebui să introducă taxe obligatorii pentru a plăti armata, poliţia, judecătorii şi alte servicii de baza, pentru toate acestea este necesara o birocraţie dimensionată obiectiv şi de un randament maxim.
O birocraţie utilizabilă oferă statului capacitatea administrativă de a îndeplini funcţiile esenţiale ale guvernării: menţinerea ordinii, judecarea disputelor, construirea infrastructurii, facilitarea schimburilor economice, apărarea graniţelor naţionale şi colectarea taxelor necesare finanţării acestor activităţi s.a..
Referitor la arena numită “societate economică” atrage atenţia doua afirmaţii: în primul rând, niciodată nu a existat şi nu poate exista o democraţie reală care să aibă o economie de comandă; în al doilea rând, niciodată nu a existat o democraţie modernă care să aibă o economie de piaţă pură. Performanţa economică este o parte importantă din provocarea unei guvernări.
Democraţiile moderne durabile necesită un set de norme, instituţii şi reglementări acceptate şi modelate socio-politic care să medieze între stat şi piaţă. Adam Smith menţionează în acest context trei sarcini importante ale statului; mai întâi datoria de a apăra societatea de orice atac sau invazie, apoi de a apăra, pe cât posibil, pe orice membru al societăţii şi de a împărţi dreptatea, şi în al treilea rând datoria de a înfăptui şi întreţine anumite lucrări publice, care nu pot constitui interes pentru un particular.
Cel mai important lucru este că, democraţia reclamă contestarea publică liberă a priorităţilor şi politicilor guvernamentale. Dacă o democraţie nu ar produce politici care să genereze bunuri publice sub mandat guvernamental în domeniile educaţiei, sănătăţii şi transporturilor şi nu ar asigura un anumit grad de siguranţă economică pentru cetăţenii săi şi o anumită reducere a marilor inegalităţi economice, democraţia nu ar fi viabilă.
În concluzie, o democraţie modernă reală şi ireversibilă poate fi înţeleasă ca incluzând cele cinci arene mari menţionate, interconectate, fiecare dintre ele trebuind să aibă propriul principiu fundamental de organizare şi funcţionare.
Instituţiile democratice, afectează calitatea vieţii membrilor societăţii. Tribunalele, banca centrală, agenţiile şi instituţiile pentru servicii publice şi spitalele publice nu sunt guvernate sau administrate democratic, iar şefii lor nu sunt aleşi de cetăţeni.
Drept urmare, există probleme specifice funcţionării statului şi în mod particular instituţiilor şi proceselor politice democratice, ceea ce permite să tratăm separat calitatea democraţiei de calitatea societăţii. Calitatea democraţiei poate influenţa pozitiv sau negativ calitatea societăţii, dar cele două noţiuni nu pot fi confundate .
Deciziile de politici publice luate de guverne şi legiuitori democratici afectează cu siguranţă calitatea vieţii în special pe termen lung dar, nici o democraţie nu poate asigura existenţa bancherilor de încredere, a antreprenorilor cu iniţiativă, a medicilor devotaţi pacienţilor, a profesorilor competenţi, a artiştilor şi oamenilor de ştiinţa creativi sau a poliţiştilor, procurorilor si judecătorilor oneşti. În acest context cu cât democraţii sugerează mai mult că, realizarea politicilor democratice va duce la dobândirea celorlalte bunuri cu atât va fi mai mare eventuala deziluzie.
De aceea, în aceste condiţii impuse la un moment dat de interesul public şi de stadiul evoluţiei societăţii democratice este necesar, ca anumite funcţii din structura Guvernului cum ar fi, Ministrul Justiţiei, Procurorul General, Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ministrul Finanţelor Publice şi Şeful Agenţiei de Privatizare, să fie ocupate de persoane care să aibă avizul Forumului Societăţii Civile. Asemenea proceduri au dat rezultate remarcabile, în ceea ce priveşte asanarea morală a societăţii, în ţările UE şi au condus la instituirea mecanismului privind demisia (din iniţiativă proprie) “de onoare” a celor care n-au reuşit să asigure din motive imputabile direct sau indirect parametrii performanţi de guvernare angajaţi iniţial pentru realizarea politicilor publice.
Privitor la calitatea şi stadiul tranziţiei către o societate democratică trebuie avut în vedere ca, costurile acesteia să fie suportate proporţional de fiecare cetăţean în funcţie de poziţia sa socială şi fără nici o deosebire sau discriminare, iar pe parcursul acestui proces trebuie aplicate în mod riguros mecanismele de redistribuire raţională a “bunăstării statului”. Acest proces nu poate fi manageriat decât cu, concursul tuturor forţelor progresiste şi democratice existente în societate, mai ales în cazul transformărilor postcomuniste, când trebuie reevaluată şi luată o hotărâre cu privire la soarta proprietăţii întregului popor.
Existenţa însăşi a unei societăţi omeneşti generează prin diversitatea şi multitudinea valorilor membrilor săi atât bunăstare cât şi o varietate de nevoi, dacă nu se pun în practică mecanisme şi proceduri pentru a frâna instinctele animalice care animă fiinţa umană, din păcate pentru bunul mers al omenirii, societatea nu se poate dezvolta în coordonate corespunzătoare de echitate şi moralitate. Istoria a dovedit că, cu cât societatea se dezvoltată mai rapid cu atât mai mult elita ce deţine puterea este mai acaparatoare în defavoarea inclusiv a producătorilor de bunuri şi servicii dar, mai ales a săracilor, îngreunând astfel executarea saltului calitativ necesar în cadrul ciclurilor de reproducţie socio – economică.
Cetăţenii noilor democraţii îşi construiesc judecăţile de valoare despre sistemul lor politic nu numai pe baza a ceea ce aceste sisteme oferă din punct de vedere economic, ci şi bazându-se pe gradul în care acestea distribuie scopuri politice valorizate cum ar fi libertatea, ordinea, domnia legii, responsabilitatea, reprezentativitatea şi mai presus de toate eficacitatea. Cu alte cuvinte cetăţenii se aşteaptă ca democraţiile lor să guverneze democratic, în conformitate cu legile şi constituţia şi eficient în sensul alegerii şi implementării unor politici care se adresează celor mai importante probleme cu care se confruntă societatea.
Printre cele mai frecvente cauze ale alienării, delegitimării şi colapsului democraţiei sunt:
– abuzarea procedurilor şi normelor democratice de către oficialităţile guvernamentale şi liderii politici înşişi, astfel încât democraţia începe să fie privită ca o simulare;
– adoptarea violenţei politice de către actorii semnificativi care sunt fie marginalizaţi în procesul democratic, fie nerăbdători cu procedurile acestuia;
– incapacitatea guvernelor de a decide şi acţiona ca rezultat al fragmentării, polarizării şi impasului politic.
Uneori, democraţia pare pur şi simplu copleşită de greutatea problemelor nerezolvate sau este distrusă de incompetenţă, corupţie şi încăpăţânarea liderilor politici rataţi. Totuşi, într-un anumit moment din viaţa lor, cele mai multe democraţii se confruntă cu crize ce par copleşitoare şi de nerezolvat.
O provocare cheie la adresa instituţiilor democratice este anticiparea viciilor şi slăbiciunilor potenţialilor lideri. Dacă se doreşte ca democraţiile să treacă cu bine prin furtunile istoriei şi să se limiteze impulsurile de preamărire ale actorilor umani, atunci acestea au nevoie, de instituţii publice puternice şi bine proiectate şi ca “oamenii sa rămană oameni pentru oameni”.
“Omul este prin natura sa o fiinţă socială, pe când antisocialul, prin natură, este ori supraom, ori fiară….” a spus Aristotel.
Un politician de elită necesar pentru societatea modernă bazată pe cunoaştere trebuie să privească particularul prin prisma generalului şi într-un acelaşi elan de gândire să cuprindă deopotrivă abstractul şi concretul. Trebuie să vadă prezentul în lumina trecutului, pentru scopuri situate în viitor. Nici o parte a naturii umane sau a instituţiilor omeneşti nu trebuie să-i scape cu totul din vedere. El trebuie să fie dezinteresat şi în acelaşi timp să vizeze un scop; să fie distant şi incoruptibil dar cu picioarele pe pământ ca un om de ştiinţă.