AcasăDezvaluiriAncheteStare de necesitate printre procurori si judecatori: noaptea cutitelor lungi in Justitie!

Stare de necesitate printre procurori si judecatori: noaptea cutitelor lungi in Justitie!

Se pare ca Justitia din Romania a ajuns la rascruce. Si iata ca, dupa ce lupta anticoruptie transformase tara noastra intr-o veritabila vedeta internationala, lucrurile sunt inca departe de a se fi clarificat, chiar in sanul Justitiei. Unde, initiatii sistemului o cunosc atat de bine, s-au format deja doua curente, prapastia dintre taberele adverse adancindu-se pe zi ce trece.

Mai grav este faptul ca, dincolo de inerentele opinii diferite cu privire la aplicarea stricta a literei, dar mai ales a spriritului legii, lucrurile par acum sa fi degenerat serios, vorbindu-se deja tot mai insistent de noi „cazuri Bica” care vor cutremura, cat de curand, nu doar Justitia de la noi, dar foarte posibil si intreg sistemul. Iar miza confruntarii care se accentueaza pe zi ce trece este cu atat mai mare cu cat fiecare grupare are de impus nu doar propriile viziuni, dar se bucura si de sprijinul unor marcanti lideri politici, atat nationali, cat si internationali. Deci se poate spune ca „vremea rafuielilor” se apropie periculos de repede, ramanand de vazut daca totul se va transforma intr-o lupta fratricida de uzura care va macina deopotriva Parchetele si instantele de judecata multa vreme de acum incolo. Sau, din contra, dupa cum se vorbeste tot mai insistent, opinia publica va asista, socata, la o adevarata „noapte a cutitelor lungi”, care va transa rapid disputa pentru drumul pe care va fi asezata Justitia din Romania de acum inainte.

Se cauta punctele slabe

In mod normal, „marea confruntare” era asteptata sa aiba loc in primavara anului viitor. Numai ca, in urma ultimelor evenimente, lucrurile par sa se fi precipitat fara masura, astfel ca procurori si judecatori deopotriva susotesc tot mai insistent, ajungand deja la limita obsesiei, ca urmeaza sa se declanseze „Apocalipsa”. Si ca deja cele doua grupari au depasit deja faza in care strang informatii unele despre altele, cautandu-si reciproc punctele vulnerabile. Bineinteles ca exista si varianta ca totul sa nu tina decat de nivelul zvonisticii, lansata sau nu cu buna stiinta, pentru a submina diverse operatiuni aflate in derulare sau care tocmai se pregatesc a fi lansate, dar uite ca, totusi, de aceasta data „teoria conspiratiei” a prins mult mai puternic ca alte dati. Asa ca oameni care activeaza de multa vreme in Justitie sunt deja convinsi ca „batalia finala” va avea loc in curand, intrebandu-se doar cine va face primul pas. Si rugandu-se, de asemenea, ca nu cumva sa pice la mijloc in confruntarea dintre cei care vad in moduri diametral opuse „independenta Justitiei”. Mai ales ca se anunta o batalie „pe viata si pe moarte”, dusa cu dosare spectaculoase, pe care multi le-ar prefera sa ramana in sertare si sa nu fie deschise nicicand.

Pe fata sau cu manta

Mai mult chiar, se spune si ca ambele tabere si-ar fi trasat deja, in linii mari, strategiile prin care vor sa poarte viitoarea confruntare cu o miza uriasa pentru viitorul justitiei de la noi. Ce-i drept, in gruparea asa-numitilor „moderati”, exista inca unele semne de intrebare, desi tot mai multi dintre acestia incearca sa le insufle celorlati curajul necesar pentru a trece la actiuni radicale. Cu toate acestea, este greu de crezut ca si vor face fatis acest pas, mai ales ca exista riscul ca, in acest caz, presiunea externa sa fie prea puternica pentru a-i face fata, existand astfel posibilitatea ca totul sa se intoarca impotriva lor. Drept urmare, mai mult ca sigur se va merge pe o solutie „soft”, apelandu-se la lovituri „cu manta” pentru eliminarea din sistem, sau barem tragerea pe linie moarta, fie ea si una externa, a „tintelor” din justitie vizate de aceasta veritabila operatiune de restauratie. In schimb, printre cei numiti „radicali” lucrurile par deja batute in cuie, acestia din urma preferand sa continue ofensiva declansata pentru finalizarea „curateniei” din Justitie.

Un semn „de peste balta”

Culmea este insa ca, dupa cum reiese din informatiile vehiculate atat in clasa politica, cat si in lumea serviciilor secrete, ambele tabere nu asteapta decat un semn „de peste balta” pentru a declansa atacul decisiv. Pentru ca, iata, se pare ca in aceste zile grupurile de sustinatori ale celor doua curente din justitie fac un lobby dezlantuit la reprezentantii administratiei americane, pentru a-si impune propriul punct de vedere. Desigur ca si cancelariile occidentale au fost informate de aceasta lupta surda care deja se poarta in sanul Justitiei din Romania, dar se pare ca „OK” -ul decisiv se asteapta sa fie dat de peste Ocean, de la principalii nostri parteneri strategici.

author avatar
Catalin Tache
3.402 afisari

4 COMENTARII

  1. MARILE DEFICIENTE DIN JUSTITIE – cu referire la functionarea autoritatilor judecatoresti „parchete si instante” se DATOREAZA:
    – Ingradirii, pe o perioada considerabila, dupa 1989 a accesului la profesia de judecator si procuror, selectia bazandu-se pe criterii, neperformante (prin lege s-a pevazut accesul la profesia de magistrat numai a juristilor din Ministerul Justitiei sau care au lucrat la Parlament chiar si ca bucatar sau cofetar) si discriminatorii promovindu-se o politica de cadre mai mult decat clientelara;
    – Negocierii de catre justitiari a incadrari juridice si a celeritatii solutionarii dosarelor;
    – Creerii unor clanuri care, zadarnicesc infaptuirea actului de justitie prin sustragerea, ascunderea, substituirea sau distrugerea probelor si gestionarea jocurile de interese realizate in combinatie de grefieri, avocati, notari publici, politisti, procurori, judecatori, experti, persoane din structurile de informatii si oameni politici;
    -Promovari de structuri judiciare piramidale din personal ce manifesta obedienta fata de anumite grupuri de interese sau organizatii (politice ori apolitice);
    – Elaborarea unor proceduri judiciare cu continut confuz, echivoc, care faciliteaza emiterea de speculatii in favoarea infractorilor sau faptuitorilor. (“Persoana care ajuta un hot la savarsirea de infractiuni, se numeste COMPLICE si este pedepsit pentru asta. Daca o alta persoana ajuta acelasi hot dupa ce a savarsit fapta, la ascunderea adevarului se numeste AVOCAT si este platit pentru asta » ceea ce constituie o mare aberatie sau CIUDATENIE JUDICIARA );
    – Comiterea de abuzuri si ilegalitati in aplicarea regimului de detentie, nerespectarea regimului detentiei sub diferite pretexte prin punerea in libertate a detinurilor (sub pretexte medicale), permiterea consumului de droguri sau comiterea traficului ilicit cu diferite produse in penitenciare, etc;
    – In aplicarea actului de justitiei s-a ajuns si la situaţia reala in care, legalul este socotit ilegal si invers. LEGEA ESTE RESPECTATA TOCMAI CA BARIERA numai de “boi”, „leii” sar peste ea, iar „cateii” trec pe sub ea. Solutionarea unor cazuri penale in care sunt implicati “leii”(oameni politici, guvernanti, capi ai lumii interlope) actiunea imediat este categorisita de restul grupului de interese ca fiind vorba despre dosare politice folosindu-se tot felul de mijloace pentru intoxicarea opiniei publice la care isi aduce aportul substantial si coruptia din presa;
    – Elaborarea de procedurile mai putin normale sau nedemocratice, instituite in baza sistemului legislativ rezultat din ratiuni subiective, dusmanoase si egoiste, ce activeaza in societatea romaneasca, batjocoresc cele mai importante categorii sociale sau profesionale fara deosebire de varsta, sex sau grad de instruire. Tot sistemul de norme amagalmat a condus si la aparitia unor “mutanti” sau “degenerati” esuanti social precum; “capitalist cu obligatii de comunist”, “capitalist fraudist”,”miliardar de carton”, “impostor cu diplome de studii”, “politician apolitic”, “imbogatiti prin saracirea tarii”, ”interlop beizadea”, “presedinte penal”, “premier penal”, ”primar penal”, ”judecator penal”, “parlamentar penal” “lider de sindicat penal” etc. notiuni cu care statele membre ale UE nu sunt de acord a fi introduse in spatiul comunitar;
    – Sistemul de reglementari superioare (ne mai vorbind de cele inferioare) din punct de vedere al ierarhiei juridice din Romania (a se vedea OUG-rile emise pe banda rulanta) permite emiterea de acte normative in scopul satisfacerii unor interese nelegitime de grup sau individuale, dovedind ca, CORUPTIA ESTE OFICIALIZATA-institutionalizata SI INTRETINUTA DE FACTORII PUTERII;
    – Sistemul legislativ este dezlanat, necorelat si nesistematizat aspecte care ii determina si pe justitiarii de buna credinta sa faca interpretari confuze si precare in detrimentul bunului mers al sistemului judiciar si al interesului public general dar in folosul unei “Justitii de tip SRL”;
    – SITUATIA PRECARA A SISTEMULUI JUDICIAR se datoreaza si nivelului scazut de pregatire(specializare), abilitatilor si inteligentei reduse a unor aparatori ai legii. Cei inteligenti, specialisti si avari fiind platiti cu sume fabuloase sunt atrasi sa lucreze pentru infractori si in sprijinul dezvoltarii criminalitatii, ca avocati, notari, etc profesii liberale ce functioneaza pe principiile CASTELOR sau ale mafiei. Ineficienta justitiei impune printre altele si luarea de masuri prin care ori insistam pentru modificarea procedurilor in sensul de a le simplifica si aduce la nivelul posibilitatilor de gandire si indeminare a justitiarilor existenti sau invers, promovam juristi si specialisti capabili -bine platiti- care au capacitatile de gandire necesare pentru emiterea de judecati de valoare de nivel superior pentru aplicarea corecta si cu operativitate a reglementarilor existente;
    – In prezent activitatile specifice de urmarire si tragere la raspundere penala a persoanelor vinovate de savarsirea infractiunilor de coruptie, a celor asimilate acestora si a infractiunilor in legatura directa cu cele de coruptie, inclusiv pentru fapte de mare coruptie sau mare criminalitate sunt tergiversate, esuate ori ratate datotita nu numai lipsei de profesionalism ci si dependentei justitiei de sistemul politic;
    – Indicatorii de baza ce caracterizeaza eficienta sau randamentul sistemului judiciar romanesc, celeritatea solutionarii dosarelor, numarul cazurilor cu amanari si schimbari de solutii precum si procentajul rechizitoriilor finalizate cu condamnari, reliefeaza din nefericire pentru democratia romaneasca post-decembrista si justitiabili O STARE DE FAPT CATASTROFALA ce ilustreaza realizarea unor cheltuieli judiciare enorme din banul public fara nici o justificare. Din analiza valorilor anuale a indicatorilor mentionati rezulta ca prin politicile adoptate (de factori de decizie extrem de subiectivi cu scopuri ascunse si interese de clan sau de grup) in cadrul sistemului judiciar nu s-a dorit emanciparea sau adaptarea acestuia la cerintele si valorile noului sistem social democratic. Valorile anuale ale indicatorilor statistici mentionati mai arata ca sistemul judiciar este (un amalgam) afectat grav si sub aspectul organizarii institutionale, al functionarii structurilor, al procedurilor interne de lucru utilizate si al gestionarii resurselor (financiare, umane si materiale).
    Cetatenii Romaniei in stadiul in care se afla dupa 26 de ani de la evenimentele din 1989 ARE NEVOIE MARE DE DREPTATE “ca necesitate sociala obiectiva” si nu de justitie ca sistem de drept ce functioneaza ca o platforma de aranjamente ale intereselor clasei politice alcatuita din grupari infractionale de crima organizata.

  2. În vederea eliminării unor deficienţe existente in JUSTITIE este necesară, DEPOLITIZAREA (decuplarea ei de sistemul politic) sau respingerea amestecului deciziei politice in functionarea sistemului judiciar. Ca atare normele ce reglementează “compoziţia” Curţii Constituţionale a României(CCR) şi a Consiliului Superior al Magistraturii(CSM) precum şi unele proceduri judiciare trebuie revizuite astfel:
    A. Pentru normalizarea activităţii C.C.R. se impun următoarele modificări;
    – nr. membrilor să fie mărit de la 9 la 11, vârsta acestora să nu depăşească 62 de ani;
    – membrii să fie alesi pentru o perioadă de cel mult 5 ani;
    – 8 din nr. total de 11 membrii, să fie desemnaţi de către cele 16 Curţi de Apel din România (prin unul din algoritmi, fie primele 8 în primul mandat şi urmatoarele 8 în al doilea mandat, fie grupate câte două Curţi de Apel să-şi desemneze în comun cate un candidat de fiecare data), 1 candidat să fie desemnat de I.C.C.J. şi 2 din partea senatelor universităţilor de drept din Romania care se clasează în primele 2 locuri datorită numărului de absolvenţi admişi la I.N.M. în ultimii 5 ani;
    B. Componenţa C.S.M. trebuie sa asigure “conectarea sau racordarea” justiţiei la nevoia socială de dreptate si ordine publică firească. Pentru aceasta este necesar ca cei 25 de membri să fie aleşi pe un termen de 3 ani (unii cu prezenţă permanentă-funcţie de nevoile impuse de buna funcţionare a structurii, alţii doar atunci când sunt necesare consultări, dezbateri ori de adoptat hotărâri în plen). Din motive de obiectivitate si eficienta se impune ca structura C.S.M. să aibă urmatoarea componenţă:
    – 14 jurişti (situaţi pe funcţii de execuţie sau de comandă cu o vechime de cel puţin 5 ani în structurile respective) desemnaţi de către colegiile de conducere şi liderii de sindicat (federaţii) din fiecare minister;
    – 2 şefii ai direcţiilor de personal (cadre) din M.J. şi respectiv din Parchetul General;
    – 3 membrii desemnaţi de colegiile de conducere ale Poliţiei Romane, S.R.I. şi S.I.E.;
    – 1 membru desemnat de I.N.M.;
    – 1 membru din partea Uniunii Barourilor de Avocaţi din România;
    – 2 membri desemnaţi de Universităţile de Drept din România care se clasează în primele 2 locuri datorită numărului de absolvenţi admişi la I.N.M. în ultimii 5 ani;
    – 1 membru marcant desemnat de Clubul Roman de Presă;
    – 1 membru desemnat de instituţia Avocatul Poporului a cărui rol activ în societate lipseşte cu desăvârşire, deoarece are un statut confuz competenţele sale nu sunt clar delimitate, administrative sau de justiţie.
    Inspectiile judiciare pentru judecatori si procurori trebuie sa ramana cu acelasi statut existent in prezent.
    – Referitor la regimul disciplinar pentru eliminarea lacunelor care permit manifestarea subiectivismului, in aplicarea acestuia, la nivelul structurilor componente ale sistemului judiciar (valabil si pentru militari, functionari simpli sau cu statut special), reglementarile in cauza trebuie modificate si completate atat din punct de vedere al continutului in materie cat si al aplicarii procedurilor, in sensul ca abaterile disciplinare sa fie clar delimitate pe grade de gravitate (ex. cuprinse in trei categorii, usoare, grave si foarte grave), iar incadrarile juridice pentru aplicarea de sanctiuni sa fie strict stipulate pe fiecare tip si gen de fapta.
    Un aspect important in cadrul completarii reglementarilor pe linia regimului
    disciplinar il constituie cel privitor la prescrierea raspunderii disciplinare. Referitor la acest aspect modificarile la reglementarile existente trebuie sa prevada ca atunci cand fapta comisa atrage dupa sine si alte raspunderi, materiala, contraventionala sau penala, prescrierea abateri disciplinare sa aiba acelasi termen cu cel prevazut in cazul acestora sanctiuni. Altfel asistam la tot felul de paradoxuri, gen vinovatul rasunde penal dar fapta este prescrisa pentru a raspunde si disciplinar, etc. Controlul judiciar ierarhic (judecatori superiori pe judecatori inferiori acestia pe procurori iar ei pe politisti) din cadrul sistemului judiciar este ca si inexistent. Cei din sistemul judiciar condamnati pentru infractiuni de coruptie sau asimilate acestora trebuie sa nu mai primeasca pensie speciala ori alte facilitati. .
    – Pentru solutionarea cu obiectivitate si celeritate a dosarelor trebuie infiintata institutia judecatorului de instructie, pentru a se exclude procedura restituirii dosarelor prin invocarea exceptiilor sau a chichitelor avocatesti. Mersul infaptuirii actului de justitie trebuie sa aiba un singur sens care sa ofere celeritate. In baza procedurilor actuale in unele cazuri, Justitia nici nu poate fi urnita din loc. Modelul ce include institutia judecatorului de instructie functioneaza in toate statele europene, insa “maharii” justitiei romane se opun adoptarii acestuia din cauza ca el nu ar corespunde intereselor nelegitime ale celor care au mafiotizat sistemul judiciar,diminuand astfel la maximum posibil rolul avocatului in procesul de infaptuire a actului de justitie.
    – In fiecare unitate teritorial-administrativa trebuie sa se infiinteze cel putin un birou local destinat procurorului care are in raspundere (arondare) localitatea respectiva unde acesta sa aiba intilniri periodice cu cetatenii care au ceva de spus in legatura cu starea infractionala sau ilegalitatile cunoscute in zona respectiva;
    – In toate organizatiile din sistemul judiciar sa se instituie prin act normativ statutul persoanei de contact “avertizorul public” care sa fie desemnata prin votul secret al membrilor organizatiei, cu statut de independent. Acesta sa sesize aspectele de coruptie interna inclusiv in cazul superiorilor sai, iar cand este cazul comisia pentru sanctionarea imoralitatii, din cadrul organizatiei desemnata tot prin vot, sa dispuna prin regim disciplinar excluderea din functia detinuta a justitiarului cu comportament imoral indiferent de rezultatul anchetei penale cand este cazul;
    – Deoarece capii politicii romanesti au mafiotizat societatea, este necesara organizarea unor structuri judiciare, si nu numai, cu ierarhii interne cat mai reduse si simpliste pentru a intari independenta, inegritatea si competenta profesionala a JUDICIARISTILOR;
    – Sisitemul judiciar romanesc se poate eficientiza, prin infaptuirea justitiei cu obiectivitate si celeritate precum si cu cheltuieli minime, copind modelul Sistemului de Justitie CANADIAN, a Tribunalului Electronic, bazat pe stiinta ciberneticii judiciare. Completul de judecata este format dintr-un IT-ist sau cibernetician, un jurist si un calculator cu softul adecvat.

  3. CINE SA FACA ANALIZA??? STRATEGII??? PROGRAME?? POLITICI PUBLICE???. In Ro democratia MIMATA este gestionata de un PLAGIATOR semidoct, de un pui de militian TELEORMANEAN stalinist, submediocru si de un IZMENAR pretins academician, fara nici o identitate. Ei pretind ca sunt social democrati, dar in realitate sunt MAFIOTI miliardari, TRADATORI ticalosi si adevaratii GROPARI ai Ro capturate de ei.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger