AcasăDezvaluiriVictor Ponta se pregateste pentru conducerea Europei

Victor Ponta se pregateste pentru conducerea Europei

Victor Ponta nu vrea sa aiba soarta predecesorilor sai. Prin urmare, liderul social-democrat a decis: cariera lui va depasi granitele tarii. Altfel spus, atunci cand Romania nu va mai fi o provocare, Ponta va juca in liga politica europeana.

Victor Ponta si-a propus sa calce pe urmele lui Jose Manuel Barroso si sa ocupe candva functia de sef al Comisiei Europene

L-a avut ca mentor pe Adrian Nastase, dar a furat meserie si de la Ion Iliescu sau de la Traian Basescu. La cei 41 de ani ai sai, Victor Ponta demonstreaza ca are acele aptitudini care fac diferenta dintre un politician si un animal politic. A prins rapid gustul puterii, al competitiei, si vrea sa joace pe tot terenul. In consecinta ii este greu, daca nu chiar imposibil, sa se impace cu gandul ca dintr-un lider in vana se poate trezi in ipostaza de fost premier/presedinte si actual ceva – deputat, senator, ministru, demnitar plimbat prin tribunale. Prin prisma acestor considerente, Victor Ponta a vorbit, intr-un cerc restrans, despre planurile sale de viitor, mai exact despre faptul ca tinteste un post in conducerea Europei. Anuntul nu i-a luat prin surprindere pe apropiatii premierului. Si asta pentru ca, sustin ei, Ponta este exponentul unei noi generatii, cu o alta viziune si alta ambitie, un personaj care nu se poate multumi cu un mandat de primar, asa cum a facut Emil Boc, sau cu loc in Parlament dupa modelul Nicolae Vacaroiu, Calin Popescu Tariceanu sau Adrian Nastase.

Pregateste terenul la nivel european

Pentru varsta lui, Victor Ponta a reusit sa arda rapid etapele. Reteta care i-a adus succes in tara – liderul PSD este in momentul de fata cel mai bine cotat politician,  se pare ca va fi aplicata si la nivel european. In comparatie cu ceilalti peresedinti de partide, Ponta a construit cea mai puternica relatie cu familia europeana din care face parte PSD. Astfel, mai toate vizitele premierului la Bruxelles se incheie cu participarea acestuia la reuniunile socialistilor europeni. Nu mai departe de luna mai, dupa Consiliul European, Ponta a mers la toate evenimentele organizate cu prilejul implinirii a 150 de la infiintarea SPD (Partidul Social Democrat al Germaniei). In februarie a luat parte la mitingul socialistilor din Italia, in martie la reuniunea socialistilor din Ungaria, iar in aprilie a mers la un miting in Bulgaria.  Zilele trecute,  premierul s-a intalnit la Varsovia cu omologul sau Donald Tusk.  Cu acest prilej,  prim-ministrul Poloniei  se pare ca i-ar fi cerut lui Victor Ponta sprijinul pentru o candidatura la sefia Comisiei Europene. Informatie confirmata in parte chiar de demitarul roman. ”Intotdeauna mi-am exprimat admiratia pentru faptul ca primul ministru Tusk a reusit sa dovedeasca ca tarile noi membre ale UE, fost comuniste, pot sa aiba o contributie importanta la proiectul european, pot sa ofere lideri puternici, credibili si respectati in Europa”, a declarat Victor Ponta. Puse cap la cap, toate aceste actiuni demonstreaza ca  presedintele PSD isi pregateste minutios viitoarea cariera europeana.

[poll id=”526″]

author avatar
Adelina Ionicel
2.983 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger