AcasăNews”Balamalele” PMP, ALDE si UDMR au dictat majoritatile locale

”Balamalele” PMP, ALDE si UDMR au dictat majoritatile locale

Desi au obtinut scoruri de doar cateva procente, micile partide (numite indeobste ”balamale”) au reusit sa-si vanda scump pieile de consilieri.

Practic, se poate spune ca PMP, ALDE si UDMR si-au fructificat la maximum modestele roade culese la alegerile locale sprijinind, contra unor avantaje grase, gigantii PNL si PSD la formarea majoritatilor in Consiliile Judetene. Trecut deja prin cinci casnicii, Calin Popescu Tariceanu a preferat o relatie monogama a ALDE cu PSD. Obisnuit sa faca mariaje oriunde si cu oricine, UDMR-ul s-a combinat atat cu PSD cat si cu PNL, in functie de cine a dat mai mult pe plan local. Poligamia a fost preferata si de PMP-ul lui Traian Basescu, care a nuntit cu PSD in Constanta, Prahova, Neamt, Caras Severin, Timis si Maramures si si-a pus pirostriile cu PNL-ul in Ardeal. Rezultatul: ajutat de consilierii PMP si UDMR, liberalii s-au impus in Consiliile Judetene din Ardeal (detin majoritatea in judetele Alba, Arad, Brasov, Satu Mare, Sibiu si Cluj). In plus, PNL a mai reusit sa construiasca majoritati si in Consiliile Judetene din Ilfov, Calarasi si Suceava. Previzibil, cireasa de pe tortul alegerilor locale i-a revenit insa PSD-ului care, ajutat dupa caz de ALDE, UNPR, PMP si UDMR, domina Muntenia si Moldova (in total 30 de judete) plus Capitala.

author avatar
Simona Badulescu
52 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger