AcasăOldProducatorii de energie au umflat facturile de curent electric

Producatorii de energie au umflat facturile de curent electric

Vom afla la anul ca am platit prea mult pentru energia electrica

Scandalul privind plata de doua ori a certificatelor verzi parea ca se estompeaza si ca nicio firma din domeniu nu va avea de suferit de pe urma suprataxarii populatiei. Cu toate acestea, se aude ca a fost demarat un control la producatorii de energie, inspectorii Curtii de Conturi vizand costurile prea mari de productie.

Vom afla la anul ca am platit prea mult pentru energia electrica

Plata de doua ori a certificatelor verzi a fost o stire care a  generat in vara o „emotie” moderata in randul consumatorilor casnici. La vremea respectiva, cei mai vocali nu au fost producatorii, ci distribuitorii de curent electric, in mod special cei care facusera investitii in eoliene. Exact in acea perioada, compania italiana Enel anunta ca, urmare a unui plan de afaceri anterior (despre care nu se stia nimic pana in vara), va vinde activele din Romania si va pleca din tara noastra. Unul dintre motivele pentru care aceasta companie a fost mai „vocala” l-a reprezentat si articolul publicat in cotidianul NATIONAL, „Fiecare gospodarie a finantat eolienele cu 20 de lei pe luna”. Usor vexati, reprezentatii Enel sustineau ca nu au nicio legatura cu plata certificatelor verzi, ei fiind doar intermediari intre intre vanzatorii acestor certificate si consumatori. Nici noi nu am zis altfel, dar am remarcat faptul ca firma italiana si-a anuntat plecarea din Romania exact in toiul acestui scandal. Desi au trecut trei luni, ecourile acestei tarasenii nu s-au stins, dimpotriva. In piata de energie se aude ca inspectorii Curtii de Conturi ar fi demarat un amplu control la producatorii de energie electrica, pe motiv ca tarifele lor ar fi cam umflate.

Tarife prea mari

Luand legatura cu reprezentantii Curtii de Conturi am aflat… nimic. „Este posibil sa fie un asemenea control, dar nu avem cum sa va confirmam. Noi nu facem controale operative (prin autosesizare sau inopinate – n.r.), iar actiunile noastre de control se stabilesc in ianuarie pentru tot anul”, ne-au declarat reprezentantii institutiei. Ei au precizat ca, oricum, chiar de ar fi un asemenea control (noi banuim ca este), raportul asupra actiunii poate fi publicat abia dupa ce producatorii de energie isi expun punctul de vedere. Deci, la anu’! „Poate chiar mai devreme”, ne-au incurajat cei de la Curtea de Conturi, fara a ne da insa vreo „plaja” de asteptare. Intre timp, consumatorii platesc, in continuare, tarife la energie electrica despre care vom afla ulterior (ca si in cazul certificatelor verzi) ca am platit mai mult decat trebuia.

 

author avatar
Arpad Dobre
1.018 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger