AcasăNewsCalin Mitica si Teodor Gavris, arestati la domiciliu pentru 30 de zile

Calin Mitica si Teodor Gavris, arestati la domiciliu pentru 30 de zile

Afaceristul Calin Mitica, boss-ul de la SC Remarul 16 Februarie si SC Transferoviar Grup, si Teodor Gavris, sef Serviciu Automotoare din cadrul CFR, au fost plasati in arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Cei doi, alaturi de alte cinci persoane, sunt implicate intr-un dosar ce priveste acte de coruptie in activitati de transport feroviar.

Persoanele implicate in acest dosar au fost audiate miercuri, timp de mai multe ore, iar joi dimineata magistratii de la Tribunalul Cluj au luat decizia de a-i plasa pe acestia in arest la domiciliu.

Calin Mitica este acuzat de constituirea unui grup infractional organizat, dare de mita, spalare de bani, instigare la abuz in serviciu, trafic de influenta si complicitate la cumparare de influenta, la dare de mita si la spalare de bani.

Teodor Gavris este acuzat de luare de mita, de abuz in serviciu si de complicitate la spalare de bani.

Alaturi de cei doi, in dosar mai sunt vizati, printre altii, Laurentiu Seceleanu, directorul Regionalei CFR Galati, sau Kinga Madarasan, director general SC Transferoviar Grup.

author avatar
Cristi Ionita
409 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger