Tragedie de nedescris in familia lui Marin Geangos, viceprimarul comunei Ziduri din Buzau.
Intreaga familie Geangos a fost implicata, duminica dimineata, intr-un accident de circulatie. Viceprimarul comunei Ziduri se intorcea de la o nunta la care a fost insotita de consoarta sa si de cei doi copii ai sai.
La volanul masinii se afla fiul lui Marin Geangos, un tanar de numai 21 de ani care obtinuse de curand permisul de conducere. Conform opiniabuzau.ro, tanarul nu a redus viteza intr-o curba stransa chiar la intrarea in comuna Ziduri si a pierdut controlul volanului.
Masina s-a rostogolit de mai multe ori pe camp inainte de a reveni pe sosea. Impactul a fost atat de puternic incat fiica viceprimarului Marin Geangos a murit pe loc.
Sotia viceprimarului a ajuns la Spitalul Municipal din Ramnicu Sarat, in stare grava, in timp ce viceprimarul a fost ranit si el serios.
Oamenii legii sustin ca soferul, fiul lui Marin Geangos, nu a adaptat viteza la conditiile de trafic. Tanarul nu consumase bauturi alcoolice inainte de a se urca la volan, dar se afla sub influenta oboselii si este posibil sa fi atipit la volan.