AcasăOldCondamnare definitiva: Tortionarul Visinescu, 20 de ani de inchisoare

Condamnare definitiva: Tortionarul Visinescu, 20 de ani de inchisoare

Alexandru Visinescu a fost condamnat, definitiv, la 20 de ani de inchisoare.

UPDATE: In jurul orei 14.50, insotit de oamenii legii si avand mainile imobilizate, dar cu catusele acoperite cu un fular, Alexandru Visinescu si-a parasit locuinta din Capitala, urmand sa fie dus la Penitenciarul Rahova.

Este, in fapt, o pedeapsa data in premiera in privinta unui tortionar acuzat de moartea unor detinuti politici condamnati la inchisoare in timpul regimului comunist, la peste un sfert de veac de la instalarea democratiei in Romania.

Trebuie mentionat ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a mentinut, miercuri, decizia data in prima instanta in cazul tortionarului Visinescu, de Curtea de Apel Bucuresti, pentru infractiuni contra umanitatii, respingand apelul fostului comandant al penitenciarului de la Ramnicu Sarat. Ceea ce inseamna ca, nemaiavand o alta cale de atac, Visinescu trebuie sa se predea la politie, inainte de a fi incarcerat intr-un penitenciar.

Alexandru Visinescu (90 de ani) este acuzat de moartea mai multor detinuti aflati in spatele gratiilor, in Penitenciarul de la Ramnicu Sarat, in perioada in care acesta conducea inchisoarea respectiva.

Va reamintim ca Visinescu a fost seful penitenciarului in cauza timp de sapte ani.  In acest sens, Parchetul general mentioneaza ca „in perioada 1956 – 1963, inculpatul, in calitate de comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat, a savarsit actiuni si inactiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivitatii reprezentata de detinutii politici incarcerati in acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrangerea grava a exercitarii acestora, pe motive de ordin politic. Astfel, detinutii erau supusi unor conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugerea lor fizica, fara sa li se asigure un minim de medicamente si fara sa li se acorde ingrijiri sau asistenta medicala adecvate. Totodata, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer catre spitalele penitenciar, degradarea starii de sanatate a condamnatilor prin lipsa hranei, lipsa incalzirii, pedepsele aplicate discretionar si abuziv, conditiile de detentie inumane, relele tratamente, bataia si alte violente, ignorarea adreselor si sesizarilor formulate de catre detinuti erau tot atatea actiuni menite a duce la exterminarea fizica a persoanelor incarcerate”.

De asemenea, e foarte important de precizat ca, desi multi dintre cei care au fost batuti, umiliti si chinuiti fizic si moral in inchisorile comuniste nu au vrut macar sa ia in calcul, odata eliberati, ideea de pedepsire a celor care i-au torturat, fiind de o toleranta greu de imaginat- aspecte evidente din marturiile acestora, publicate in diferite volume de memorii- sentinta definitiva data miercuri vine ca un soi de reparatie morala pentru familiile victimelor care au indurat astfel de abuzuri si teroarea, ani la rand, in detentie.

author avatar
Cristina Stefan
318 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger