AcasăOldTiberiu Nitu, urmarit penal de Directia Nationala Anticoruptie

Tiberiu Nitu, urmarit penal de Directia Nationala Anticoruptie

Nitu a ajuns in dimineata zilei de marti la sediul central al DNA. Ulterior s-a aflat si motivul prezentei sale in fata procurorilor: acestia din urma i-au comunicat faptul ca are calitatea de suspect in dosarul privind utilizarea coloanelor oficiale.

Premiera nedorita: un fost procuror general al Romaniei ajunge sa fie urmarit penal. Este vorba despre Tiberiu Nitu, de cateva zile fost sef al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PIICJ), si pe care procurorii DNA il suspecteaza de complicitate la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut un folos necuvenit pentru sine.

Din comunicatul facut public de DNA in aceasta cauza rezulta ca in ordonanta procurorilor se mentioneaza, printre altele, faptul ca in cursul lunii aprilie a anului 2014, la PICCJ s-a inregistrat un protocol, cu Ministerul de Interne, in privinta cooperarii in domeniul circulatiei rutiere si ca Parchetul general a fost reprezentat la incheierea protocolului de catre procurorul general Nitu . Obiectul protocolului l-a constituit, sustin procurorii, „cooperarea dintre cele doua institutii in scopul insotirii autovehiculului utilizat de catre procurorul general, cu echipaje ale politiei rutiere”.

Totodata, DNA subliniaza ca „oricum, si fara incheierea acestui protocol, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie beneficiaza, in virtutea functiei, de protectie asigurata de Serviciul de Protectie si Paza (SPP), deplasarile fiind realizate cu un autovehicul al acestei institutii care are un regim de circulatie prioritara”.

Nu in ultimul rand, procurorii sustin ca, in baza respectivului protocol, incepand cu luna aprilie 2014, Brigada Rutiera din cadrul Politiei Capitalei, aflata in subordinea ministrului, „a asigurat, cu caracter permanent, insotirea deplasarilor efectuate de acesta pe raza municipiului Bucuresti”, in doua schimburi, de cate un agent de politie, cu o motocicleta. Zi de zi, mai noteaza anhetatorii, echipajul respectiv astepta sosirea procurorului general in Capitala (acesta locuint in Ploiesti-n.r), insotindu-l apoi la sediul PICCJ si „facilitandu-i deplasarea cu ajutorul dispozitivului de agenti de politie din teren”. Insa misiunea acestuia nu se incheia acolo, ci, adauga reprezentantii DNA in comunicatul citat, „agentul de politie ramanea in apropierea unitatii de parchet si insotea eventualele deplasari pe parcursul zilei, iar la finalul programului insotea procurorul general pana la iesirea din Bucuresti”.

128 afisari
Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger