AcasăNewsMacovistii ii fac SIPA lui Soros!

Macovistii ii fac SIPA lui Soros!

Se pregăteşte înfiinţarea unui nou serviciu secret pe lângă Ministerul Justiţiei condus de Raluca Prună

Dupa cum „National” dezvaluia in exclusivitate cu ceva vreme in urma, adeptii europarlamentarului Monica Macovei, reuniti intr-o grupare extrem de influenta in cadrul Cabinetului Ciolos, au pus la cale un proiect minutios de reinfiintare a unui serviciuu secret in cadrul Ministerului Justitiei.

Se pregăteşte înfiinţarea unui nou serviciu secret pe lângă Ministerul Justiţiei condus de Raluca Prună

Iar o prima etapa a acestui plan deja este pe cale de a fi bifata, dupa ce ministrul Raluca Pruna a dat drumul pe site-ul ministerului pe care il conduce a unui proiect de Hotarare de Guvern  privind inventarierea si desecretizarea arhivei Serviciului Independent pentru Protectie si Anticoruptie (SIPA). Dupa care, odata cu intrarea in vigoarea a noii hotarari, se va forta cu siguranta infiintarea unui nou serviciu secret, despre care se spune ca ar fi o cerinta expresa a miliardarului George Soros.

Bataie pe documentele clasificate

In prezent, arhiva Serviciului Independent pentru Protectie si Anticoruptie se afla sigilata in custodia Administratei Nationale a Penitenciarelor. Si chiar daca pana acum au existat nenumarate cereri, fie din partea societatii civile, a unor inculpati din dosare sensibile sau chiar a unor magistrati din instantele de judecata ce aveau pe rol diverse dosare pentru a primi informatii secretizate ale SIPA, acest lucru nu a fost permis niciodata. Acum insa, conform proiectului elaborat de catre Raluca Pruna, se va permite desecretizarea a trei categorii de documente. In primul rand este vorba de dosarele de personal ale fostilor angajati ai SIPA, care urmeaza a fi incredintate, in baza proceselor verbale de predare-primire, catre Administratia Nationala a Penitenciarelor. Apoi este vorba de o a doua categorie, cea a documentelor identificate ca avand valoare istorica si care se vor preda catre Arhivele Nationale. Insa marea miza a desecretizarii arhivei este reprezentata de cea de a treia categorie, cea a documentelor clasificate, inclusiv a celor pentru care se dispusese la un moment dat distrugerea, si care vor fi preluate de catre structura de securitate a Ministerului Justitiei. Este vorba despre niste documente pe baza carora au existat informatii ca s-au exercitat inclusiv acte de santaj asupra a nenumarati magistrati, care figurau ca „sifoane” ale SIPA. Si care, vreme indelungata, in schimbul pozitiei de „ghiocel” in executarea „sugestiilor” venite din partea agentilor de influenta ai SIPA, au fost sprijiniti in cariera cu avansari aranjate de catre fostul serviciu secret al Ministerului Justitiei.

Un nou „camp tactic”

De asemenea, dupa cum dezvaluiam, a fost deschisa chiar cursa pentru desemnarea viitorului sef al serviciului secret, unul dintre doritori activand momentan in ograda SPP-ului. Si cum de la preluarea mandatului, cel putin pe domeniul Justitiei, premierul Dacian Ciolos nu a fost in stare sa-i refuze nici macar o rugaminte Monicai Macovei, este de presupus ca, pana la sfarsitul anului, sa ne trezim cu un nou serviciu secret. Unul care, dupa cum sustin initiati ai sistemului, ar fi puternic salutat de catre constelatia de ONG-uri ale societatii civile patronate de influentul miliardar globalist George Soros. Asa ca este de asteptat ca societatea civila sa-si inteteasca, in perioada urmatoare, atacurile la adresa actualului „camp tactic” din Justitie, pe care insa, din cate se pare, vrea doar sa-l schimbe cu un altul, prin intermediul noului serviciu secret din cadrul ministerului condus inca de Raluca Pruna.

author avatar
Catalin Tache
997 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger