AcasăNewsNATO vaneaza pokemoni in Romania

NATO vaneaza pokemoni in Romania

Militarii au ajuns sa se antreneze in fata calculatoarelor

Este clar ca am ajuns de rasul rusilor odata cu impaunarea cu „amplul exercitiu militar NATO” din Romania. Este vorba despre organizarea, in perioada 27 iulie – 7 august, a exercitiului multinational SABER GUARDIAN -16, ce se va desfasura la Centrul de Instruire pentru Lupta al Fortelor Terestre „Getica” din Cincu.

Militarii au ajuns sa se antreneze in fata calculatoarelor

Adica in poligonul unde, pe vremea comunismului, dar inainte ca Nicolae Ceausescu sa trimita militarii la sortat cartofi gata putreziti, Armata Romana organiza anual unele din cele mai ample aplicatii militare ale tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia si unde nu se mai facea niciun fel de economie la folosirea munitiei de razboi. Iata insa ca lucrurile s-au schimbat si, in loc sa se antreneze pe bune pentru vremurile deloc indepartate cand vor da nas in nas cu „omuletii verzi” ai Moscovei, strategii NATO au organizat o vanatoare virtuala de pokemoni la care vor participa, din fata calculatoarelor, militari din mai multe tari aliate.

Din fata calculatorului

Au ajuns de râsul ruşilor

Desigur, si la acest exercitiu „multinational”, tot militarii romani si cei americani duc greul, acestia formand majoritatea zdrobitoare a trupelor participante. Si, ca sa nu fim rautaciosi, sa-i amintim totusi si pe cei 47 de militari canadieni, care vor participa cu „masini de lupta ale infanteriei”, ca tancurile erau prea scumpe, probabil… Insa cum acest exercitiu este organizat pentru a speria Armata Rusa care se pozitioneaza tot mai agresiv spre aceasta parte a lumii, la SABER GUARDIAN-16 au fost cooptati, dupa cum anunta MApN-ul, „militari din cinci tari membre NATO-Bulgaria, Polonia, Canada, Romania,SUA- si cinci state membre ale Parteneriatului pentru Pace – Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova si Ucraina”. Toate bune si frumoase, numai ca impresionanta desfasurare de forta este mai degraba una virtuala, intrucat, in afara de romani, americani si cei cativa canadieni, „militarii din celelalte tari vor participa la exercitiile de comandament si de instruire prin simulare asistata de calculator interconectate cu Centrul de Instruire de la Novo Selo, Bulgaria, si cu Centrul de Instruire pentru mentinerea pacii si securitate de la Yavoriv, Ucraina”, dupa cum recunoaste chiar Ministerul Apararii. Adica, in timp ce rusii tocmai ce au intarit flota din Crimeea, de la Marea Neagra, cu zeci de noi nave pline de rachete, militarii NATO se joaca de-a razboiul din fata calculatorului…

author avatar
Catalin Tache
711 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger