Chiar daca i-a mers buhul ca este un tip lenes, Crin Antonescu sustine ca locul pe canapea, pe care Victor Ponta si l-a rezervat pentru primul tur al prezidentialelor, nu-i face cu ochiul. In schimb, tanjeste la popocornul pe care premierul si-a propus sa-l manance in acea perioada.
Dupa ce aproape doi ani de zile i-a tinut pe Victor Ponta si Valeriu Zgonea pe covrigi si sandvisuri, Crin Antonescu considera ca a venit momentul sa primeasca si el ceva la schimb. Cum Zgonea s-a specializat mai nou in ardei gras si morcovi, iar Victor Ponta primeste de la sotia Daciana Sarbu tot suc de catina si supa de mazare, Antonescu s-a orientat catre popcorn. Despre care spune ca a devenit inaccesibil omului de rand, un soi de „marfa de contrabanda”. „Nu se mai gaseste popcorn in tara asta. L-a luat altcineva pe tot (Victor Ponta – n.r). Oricum, statul pe canapea nu este stilul meu, altcineva sta si pe canapea”, a comentat senatorul PNL.