AcasăPoliticaAntonescu: "Politicienii, tuterii DNA"

Antonescu: „Politicienii, tuterii DNA”

Fostul lider liberal sustine ca ”datoria politicienilor” nu este sa se faca pres la picioarele DNA-ului, ci sa construiasca mecanismele legale care sa asigure buna functionare si independenta Justitiei.

Crin Antonescu iese rar la rampa, iar atunci cand o face are numai cuvinte alese la adresa politicienilor, fie ei colegi de partid cu el sau adversari declarati. De aceasta data, Antonescu a sanctionat slugarnicia manifestata de politicieni fata de DNA: ”Uneori ai impresia ca toata clasa politica s-a transformat, dar toti — PSD, PNL, Putere, Opozitie, intr-un cor de tuteri ai DNA, ceea ce e inutil si destul de stanjenitor. Datoria politicienilor este sa creeze legi, sa construiasca si sa respecte mecanisme in care justitia sa fie cu adevarat independenta, dar orice s-ar intampla dinspre sau inspre DNA, nu putem lasa responsabilitatea acolo. Aceasta vina, daca intr-adevar niste lucruri nu sunt in regula acolo, este tot la politicieni”.

Nu este insa bine nici ca oamenii politici sa se ia de cojocul DNA, sustine tot Crin Antonescu, care s-a grabit sa-l dea pe post de exemplu negativ la aceasta categorie pe bunul sau ”amic” Victor Ponta: ”Din punct de vedere politic, este o grozavie, o catastrofa, sa vii tu, prim-ministrul Victor Ponta, si sa spui: <<in Romania se fac abuzuri si eu insumi sunt victima unui abuz din partea justitiei, DNA>>. Nu se poate sa spui asta cand esti prim-ministru si esti – atunci era – seful celui mai mare partid din Parlament. Nu e in regula. Tu ca politician raspunzi de aceste lucruri”.

„PNL nu poate fi o umbra a presedintelui”

Dupa ”incalzirea” cu Ponta, Crin Antonescu i-a luat la rand pe liberalii pastoriti de el pana in vara anului trecut. Carora le-a transmis scurt ca ar fi bine sa inceteze a mai fi ”umbra sau cutia de rezonanta” a actualului presedinte.

”Presedintele Romaniei este un om pe care l-ai sustinut ca partid, l-ai generat din randurile tale, i-ai facut campanie pentru ca este un om in ale carui convingeri si proiecte crezi. Dar l-ai dat tarii si el isi face treaba lui. Evident, esti in dialog, in parteneriat, in actiune concertata, dar trebuie sa fie doi in relatia asta — presedintele si partidul. Partidul nu poate fi o umbra a presedintelui sau o cutie de rezonanta. Nu se poate pentru ca am avut acest exemplu cu PD si nu a iesit, ca nu are cum sa iasa (…) Nu poti ca partid sa traiesti din asta. PD, oarecum asemanator dar nu intru tot, a mizat pe asta in cei zece ani de domnie a lui Traian Basescu si a sfarsit-o rau de tot. Nu poti trai din ce nu-i al tau”, i-a dadacit Antonescu pe liberali.

author avatar
Simona Badulescu
861 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger