AcasăPoliticaDiscutii Putere-Opozitie pe Codul fiscal. Oprea: A fost foarte buna intalnirea

Discutii Putere-Opozitie pe Codul fiscal. Oprea: A fost foarte buna intalnirea

Vicepremierul Oprea a fost primul care a anuntat rezultatele bune ale discutiilor politice de joi dimineata, pe marginea Codului fiscal, trimis de presedinte Parlamentului, spre reexaminare, la mijlocul lunii trecute.

Fiind cel dintai care a parasit intrevederea de la Palatul Parlamentului, incheiata cu un consens in privinta proiectului Codului fiscal, Gabriel Oprea a anuntat si primele concluzii la care se ajunsese pana la momentul respectiv in cadrul intrevederii la care au participat Liviu Dragnea, presedintele interimar la PSD, Calin Popescu Tariceanu si Daniel Constantin, copresedintii ALDE, precum si Kelemen Hunor, liderul UDMR, dar si Alina Gorghiu si Vasile Blaga, cei doi conducatori al PNL.

Cum avea trecuta pe agenda o alta actiune la care a trebuit sa participe, liderul UNPR a parasit discutiile la care au asistat liderii partidelor parlamentare in jurul orei 10.30. Nu inainte de a dezvalui ce se intampla in spatele usilor inchise. A fost vorba despre un dialog constructiv, a punctat ministrul Oprea, intocmai ca discutiile tehnice dintre reprezentantii partidelor parlamentare, de zilele trecute. „Veti fi surprinsi placut fiindca lucrurile merg cam spre concluzia de la discutia tehnica, liderii de partide acum se armonizeaza si veti vedea ca a fost foarte buna intalnirea, foarte bun dialogul (…) pana la urma, pentru o problema foarte importanta Romania”, a dezvaluit Oprea, inainte de a pleca grabit de la Parlament.

author avatar
Cristina Stefan
86 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger