AcasăPoliticaDragnea, la Instanta Suprema. Dezbaterea finala in dosarul Referendumului, in aprilie

Dragnea, la Instanta Suprema. Dezbaterea finala in dosarul Referendumului, in aprilie

Luna viitoare ar urma ca magistratii sa ia o decizie in aceasta cauza. Luni, la Inalta Curte de Casatie si Justitie a avut loc un nou termen in dosar, care nu a fost si ultimul, cum se credea initial, Instanta hotarand ca abia peste aproximativ trei saptamani sa aiba loc dezbaterea finala.

Fostul ministru de Interne a ajuns, luni dimineata, in jurul orei 9, la Instanta Suprema, unde, dupa cum insusi Dragnea anuntase, ar fi trebuit sa aiba loc un ultim termen al dosarului in care se fac cercetari in legatura cu referendumul din 2012, privind demiterea presedintelui de la acea data, Traian Basescu. „Nu cred ca se ia vreo decizie astazi (luni-n,r”, a spus Dragnea, la intrarea in sediul Inaltei Curti. Ulterior, s-a aflat ca data stabilita pentru dezbaterea finala in acest dosar este 22 aprilie, in timp ce pe 8 aprilie urmeaza sa fie audiate alte persoane

Atat Liviu Dragnea, la acel moment secretar general al PSD, cat si alte aproximativ 70 de persoane, au fost trimise in judecata, in toamna anului 2013, fostul vicepremier fiind acuzat de folosire „influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite”.

91 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger