AcasăPoliticaPonta, lovitura sub centura pentru Isar

Ponta, lovitura sub centura pentru Isar

Inspirat de audierea lui Lucian Isar de catre procurorii DNA, Victor Ponta si-a acuzat de coruptie fostul ministru delegat pentru mediul de afaceri  – functie detinuta de Isar in Guvernul USL.

Ponta a reactionat direct din ascunzatoare, pe Facebook, imediat dupa ajungerea lui Isar la DNA. ”Nu cunosc, in mod evident, motivele chemarii de azi la DNA. Pot insa sa spun ca in aproape 4 ani de activitate ca Prim-Ministru a fost o singura ocazie in care am primit direct informare de la institutiile specializate ale statului despre o tentativa clara de coruptie din partea unui ministru – Lucian Isar (care a cerut avantaje personale de la un mare investitor american in schimbul sprijinului pentru implementarea unui proiect important in Romania)! Atunci i-am spus imediat si lui Crin Antonescu despre situatie si a inteles – in cateva ore l-am inlocuit pe Isar cu Mihai Voicu. Probabil ca cei care m-au informat pe mine au sesizat si DNA. Din pacate exista si astfel de oameni”, a postat fostul premier USL/PSD pe contul sau de Facebook. Acuzat direct, Lucian Isar i-a transmis ”tanarului calomniator” ca se vor intalni in instanta. ”Am vorbit in spatiul public, de mai multe ori, despre cazuri dureroase pentru domnia sa (pentru Ponta – n.r.), OMV, Rosia Montana, Rompetrol si altele. Probabil ca se simte exclus din dezbaterea publica, iar prezenta mea la DNA, in calitate de martor, la o plangere pe care am formulat-o, i-a oferit pretextul de a mai arunca niste mizerii in spatiul media. Sau a reactionat, preventiv, panicat. Nu stiu si nici nu ma intereseaza resorturile minciunilor sale. Il anunt pe tanarul calomniator ca va trebui sa apara in fata instantei, doarece il voi actiona in justitie. Oricum are deja experienta cu instantele. Un drum in plus sau in minus la tribunal nici nu va conta pentru domnia sa”, a contraatacat Lucian Isar.

Antonescu il da in gat pe Ponta

Fostul lider PNL/USL Crin Antonescu il contrazice pe Victor Ponta si spune ca Isar a fost inlocuit din Guvern nu din cauza unor suspiciuni de coruptie, ci pentru ca premierul de atunci pur si simplu nu-l suporta. ”Domnul Ponta nu a avut o buna colaborare cu Lucian Isar, nu l-a agreat. A insistat pentru schimbare. Este adevarat ca, la un moment dat, a formulat asemenea acuzatii, mi-a spus mie ca asta considera domnia sa ca s-a intamplat. Nu mi-a dat niciun indiciu, cu atat mai putin nu mi-a aratat ca este vorba de vreo informare din partea unei institutii a statului. I-am si spus atunci ca, in general, astfel de acuzatii in lipsa unor dovezi temeinice nu pot fi luate in serios, dar, una peste alta, pentru ca era clar ca nu pot colabora am procedat la inlocuirea domnului Isar din motive politice care tineau de mentinerea aliantei si de bunul mers al Guvernului”, a demolat Antonescu acuzatia lansata de Ponta.

author avatar
Simona Badulescu
383 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger