Incep acest „Jurnal din linia intai a frontului din Siria” aducand multumiri presedintelui Romaniei, Guvernului si serviciilor secrete, care au trimis un avion militar cu ajutoare pentru regimul lui Bashar al-Assad, la cateva zile dupa ce m-am intors.
Si le multumesc pentru ca imi place sa ma fudulesc crezand ca serviciile noastre secrete stiau ca un jurnalist roman bantuie prin tabara opusa. Altminteri n-ar mai fi atat de minunate pe cum le-a descris seful CIA, John Brennan, cand a fost la Bucuresti.
„Ceausescu, Ceausescu”
Prima data cand am vrut sa intru in Siria ca jurnalist roman n-am reusit din cauza efectului puternic „Romania-Russia” si „Romania-friend Bashar”, drept pentru care m-am ales cu un calduros „Go back Romania!” Acum insa, daca „ajutorul” pentru Bashar ajungea cat eram eu acolo, in mijlocul armatei revolutionare, nu stiu cum le-as fi explicat acelor oameni, deja convinsi ca „Romania-friend Bashar” – in gluma, de cate ori repetau asta, scandau si „Ceausescu, Ceausescu!” – care a fost de fapt miza sau acoperirea „transportului umanitar din partea Guvernului si poporului roman” pentru… regim. Adica tarasenia cu Omar Hayssam, care, ca prin „minune”, a aparut la Bucuresti imediat dupa transportul „umanitar”. Hayssam, cei trei jurnalisti rapiti in Irak…. No good! Nici sa sar peste poveste n-ar fi fost bine, ca n-as fi gasit alte argumente pentru care Romania trimite ajutoare regimului sirian, care a adus atata moarte, atata durere, atata jale si atata disperare poporului pe care il „guverneaza”. Prin urmare, multumesc domnului presedinte, Guvernului si le urez gaze mai ieftine! De la Bashar sau de la amicul Putin. Asta ca s-o dau pe „strategii energetice”, altminteri mi-ar fi deosebit de greu sa cred ca s-a facut atata tevatura pentru Omar Hayssam, tapul ispasitor si cam tembel al stufosului dosar cu rapirea jurnalistilor.
Cand e vorba de „cascaval”, elementul uman nu mai conteaza
Si acum revin la deschiderea initiala a reportajului meu. De ce m-am dus eu in Siria?! Nu sunt reporter de razboi. N-am nici scule fotografice sa fac festival din linia frontului. Sunt doar jurnalist de politica externa si exact din cauza asta am tinut mortis (desi termenul e putin cam nepotrivit aici) sa ma duc in Siria. Am vrut sa-i cunosc pe „teroristii” cu care se lupta Bashar al-Assad de peste doi ani, am vrut sa cunosc si „mainile cui nu trebuie” – termen care in cancelariile occidentale ii desemneaza pe luptatorii jihadisti din Jabhat al-Nusra, grupare trecuta pe lista organizatiilor teroriste. Asta pentru ca nu mai intelegeam nimic din discursurile liderilor lumii infasati intr-o retorica balbaita, care isi umflau muschii, trasau linii rosii de netrecut, apoi se faceau ca nu observa ca acestea sunt sarite ca la proba „100 metri garduri”. Observam cum toate institutiile internationale, alea bengoase, de rasunet, ca Natiunile Unite, cu toti satelitii creati sa intervina in zonele fierbinti, se pierd in comunicate, rezolutii, condamnari, de care nu asculta nici dracu. Daca a existat vreodata un prilej mai nimerit de a-si arata, toate, impotenta, revolutia din Siria le-a oferit acest prilej. „Primavara siriana” care a intrat in al treilea an a demonstrat lumii intregi un singur lucru: atunci cand e vorba de marile strategii ce vizeaza „cascavalul”, elementul uman nu mai conteaza. Toate principiile umaniste se scufunda intr-o gaura neagra.
Un popor tradat de toata lumea
Am vrut neaparat sa ma uit in ochii poporului sirian, acea numeroasa parte care rezista de peste doi ani crimelor comise impotriva lui si impotriva umanitatii in general. Mi-aduc perfect de bine aminte de evenimentele din decembrie 1989 din Romania, care s-au desfasurat pe parcursul a aproape o luna, cu tot cu „episoadele razlete”. Pe atunci locuiam langa Aeroportul Baneasa si au fost destule „episoade razlete” de trageri. La sfarsitul evenimentelor, cand era s-o dam pe „un comunism cu fata umana”, eram epuizati fizic si psihic, cu sufletul plans pentru ca romanii platisera scump singura revolutie insangerata din Europa, restul fiind de catifea. De aceea m-am dus eu in Siria. Sa inteleg cum rezista de peste doi ani un popor tradat de toata lumea, pentru singurul motiv ca cei mari si puternici ravnesc la bogatele resurse energetice ale Siriei, unii ca sa domine in continuare, altii ca sa scape de dependenta celor care domina.
Contactul meu, Mahrous Alsoud, fost coleg cu Bashar
De data asta, ca sa nu ma aleg din nou cu un „Go back Romania”, am fost la locul si ora stabilita cu contactul meu, in care aveam incredere 100%, niciun strop mai putin. Contactul meu a fost Mahrous Alsoud, medic militar ca si Bashar al-Assad si fost coleg de unitate cu acesta. Dr. Mahrous, care locuieste in Marea Britanie, se intorcea acasa, insotit de fiica sa cea mare, Jasmine, in varsta de 15 ani, in orasul natal, Maarat al-Numan, al doilea ca marime, dupa Idlib, din nordul Siriei. Face acest drum cu regularitate, pentru ca trebuie sa duca bani, familia sa fiind implicata in multe proiecte medicale si umanitare pentru concetatenii sai. Eu am fost preluata de fratele acestuia, Abu Mahrous, comandantul Brigazii 13 a Armatei Siriene Libere, responsabila cu apararea orasului Maarat al-Numan si a periferiilor acestuia. Unul dintre „obiectivele” mele, intalnirea cu Jabhat al-Nusra, avea sa se realizeze prematur si intr-un mod neasteptat. Ca sa nu zic nedorit. Dar despre asta, in episodul de maine!
[youtube]D0RmSwFWG7U[/youtube]
