AcasăNewsSoros: Rusia va redeveni o putere mondială pe ruinele UE

Soros: Rusia va redeveni o putere mondială pe ruinele UE

Babilonia din UE este cel mai bun cadou pentru Vladimir Putin

Investitorul și finanțistul american a analizat cauzele crizei pe care o traversează Europa, care, potrivit lui, au făcut, în final, jocul Moscovei.

Babilonia din UE este cel mai bun cadou pentru Vladimir Putin

”Rusia va revedeni o putere mondială importantă, pe fondul prăbușirii Uniunii Europene”, a declarat, la Londra, multimiliardarul George Soros. Potrivit lui, consolidarea actuală a Rusiei este în mare parte similară cu aceea a Uniunii Europene în 1990, care a avut loc în contextul colapsului Uniunii Sovietice. Soros a adăugat și că destinul UE depinde mai mult ca niciodată de cel al Ucrainei, susținută de Occident, evident și de Uniunea Europeană. Luni, celebrul finanțist a declarat, într-un interviu acordat The Guardian, că, în cazul unei ieșiri a Regatului Unit din UE, rata deprecierii lirei sterline va scădea cu cel puțin 15%, căderea putând chiar depăși 20%. Potrivit miliardarului, britanicii s-ar putea confrunta cu această situație chiar imediat după un vot pro Brexit

Soros

. Potrivit lui Soros, în eventualitatea unui Brexit, lira sterlină va cădea la același nivel cu euro, antrenând o sărăcie a populației Marii Britanii. Deja la începutul acestei luni, George Soros a prevăzut o prăbușire a Uniunii Europene, în special din cauza crizei migratorii, a problemelor cu care se confruntă Grecia și Brexit-ul  Marii Britanii. Pe de altă parte, cu un Regat Unit în afara ei, Uniunea Europeană va pierde o piesă importantă la masa internațională a negocierilor, incluzând aici și sancțiunile economice împotriva Rusiei. Pe fondul influențelor și conexiunii Moscovei cu partidele euro-sceptice, o Europă dezintegrată i-ar aduce importante avantaje economice lui Putin. O Uniune Europeană divizată înseamnă tot atâtea breșe și în armura NATO, care este mai aproape ca oricând astăzi de frontierele Rusiei. Și, contrar opiniilor populației spațiului comunitar vizavi de liderii ei, rușii îl susțin aproape total pe Vladimir Putin la butoanele Kremlinului, în special datorită prestigiului regăsit în domeniul militar și al politicii externe

author avatar
Tudor Borcea
1.435 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger