AcasăNewsTermen-limita pentru declararea veniturilor aferente contributiei la pensie

Termen-limita pentru declararea veniturilor aferente contributiei la pensie

Persoanele fizice autorizate sunt obligate sa depuna azi Declaratia 600

Azi este ultima zi in care persoanele fizice cu venituri din activitati independente pot sa-si declare baza de calcul pentru contributia la asigurarile sociale (CAS) pentru 2014.

Contributiile sociale obligatorii datorate de persoanele fizice cu venituri din activitati independente sunt colectate de catre Fisc.

Persoanele fizice autorizate sunt obligate sa depuna azi Declaratia 600

Venituri minime si maxime

Persoanele care obtin venituri din activitati independente datoreaza la sistemul de pensii o contributie de 31,3% din venitul declarat, adica venitul pentru care doresc sa se asigure. Potrivit  AvocatNet, acest venit nu poate fi mai mic de 804 lei (adica 35% din castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat – 2.298 lei), dar nici mai mare de 11.490 lei (echivalentul a de cinci ori castigul salarial mentionat). Declararea veniturilor care reprezinta baza lunara de calcul a contributiilor sociale se realizeaza prin depunerea la organul fiscal pe raza caruia domiciliaza contribuabilul a unei declaratii privind venitul asigurat la sistemul public de pensii, formularul 600.

Cine depune

Formularul pentru declararea bazei de calcul a CAS trebuie depus de catre:

–         intreprinzatorul titular al unei intreprinderi individuale;

–         membrul unei intreprinderi familiale;

–         persoana fizica autorizata sa desfasoare activitati economice;

–         persoana care realizeaza venituri din profesii libere;

–         persoana care realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuala la care impozitul pe venit se determina pe baza datelor din evidenta contabila in partida simpla.

Cum, unde si cand se depune formularul 600

Declaratia 600 se depune, pe suport hartie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul postal, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Organul fiscal competent la care trebuie depusa declaratia este organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla adresa de domiciliu a contribuabilului sau adresa unde acesta locuieste efectiv, in cazul in care difera de cea de domiciliu. De asemenea, formularul se poate depune online de catre contribuabilii care au un certificat digital calificat de semnatura electronica. Declaratia 600 se va depune anual, pana la data de 31 ianuarie a anului pentru care se datoreaza contributia de asigurari sociale. In cazul contribuabililor care incep o activitate in cursul anului fiscal, declaratia privind venitul asigurat la sistemul public de pensii se va depune in termen de 15 zile de la inceperea activitatii.

Exceptii

Persoanele mentionate anterior nu trebuie sa depuna Declaratia privind venitul asigurat la sistemul public de pensii daca:

–         obtin si venituri salariale sau indemnizatii de somaj;

–         beneficiaza de una din categoriile de pensii acordate in sistemul public de pensii.

Nu datoreaza contributia la pensii contribuabilii al caror venit net anual, obtinut in anul fiscal precedent, respectiv valoarea anuala a normei de venit, dupa caz, raportat la cele 12 luni ale anului, este sub 35% din castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat (35% x 2298 = 804 lei). De asemenea, sunt scutite de depunerea Declaratiei 600 persoanele care nu sunt integrate in sistemul public de pensii, dar care achita contributii catre sisteme profesionale proprii de pensii – cum sunt avocatii sau personalul clerical.

author avatar
Arpad Dobre
456 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger