AcasăNewsUcraina: Separatistii au scaldat in sange portul Mariupol

Ucraina: Separatistii au scaldat in sange portul Mariupol

Cel putin 30 de civili au fost ucisi si peste o suta raniti , sambata, dupa ce un cartier din Mariupol, port strategic in sud-estul Ucrainei si ultimul mare oras controlat de Kiev in regiune a fost bombardat de separatistii prorusi. NATO, ONU, UE si SUA au somat Rusia sa stopeze sustinerea rebelilor.

Separatistii au scaldat in sange portul Mariupol

”Ofensiva impotriva orasului Mariupol a debutat astazi (sambata). Acesta va fi cel mai bun omagiu adus tuturor victimelor”, a declarat Alexandr Zaharcenko, ”presedintele” autoproclamatei Republici populare de la Donetk, citat de RIA Novosti. Vineri, Zaharcenko a anuntat debutul unei ofensive in toata regiunea, inclusiv in Mariupol, dar si in Debaltevo (nord-est de Donetk). Armata ucraineana a precizat ca rebelii au atacat cu rachete Grad, mai multe case si scoli fiind distruse. ”Rebelii nu au nevoie de pace, ei executa ordinele Kremlinului pentru o  escalada a situatiei din Donbass”, a comunicat statul major al operatiunilor ucrainene in est. Presedintele Petro Porosenko a convocat, ieri, o reuniune de urgenta a Consiliului de Securitate pentru luarea de masuri in fata ”degradarii rapide a situatiei”. Kievul estimeaza ca aproximativ 9.000 de soldati rusi se afla pe teritoriul ucrainean, Moscova negand vehement aceste informatii. Totodata, Porosenko a anuntat ca ministrii de Externe ai UE se vor intalni, astazi, pentru a discuta situatia din sud-estul Ucrainei.

”O grava degradare a relatiilor UE-Rusia”

Sefa diplomatiei UE, Federica Mogherini,  a condamnat in termeni duri atacul de la Mariupol si a cerut o incetare imediata a focului. ”Aceasta escaladare va provoca inevitabil o grava degradare a relatiilor intre UE si Rusia”, a declarat oficialul european. ”Cer Rusiei sa utilizeze influenta sa considerabila pentru a inceta orice ajutor militar, politic sau financiar acordat conducatorilor separatisti, pentru a evita consecinte dezastruoase pentru toata lumea”, a spus Mogherini. ”Indemn Rusia sa puna capat sustinerii militare, politice si financiare acordate separatistilor”, a declarat si secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. „Rusia trebuie sa inchida frontiera cu Ucraina, sa retraga toate armele, combatantii, sa inceteze sustinerea financiara”, a spus la randul sau, secretarul de stat american John Kerry. La malul Marii Azov, portul Mariupol, locatie strategica, este o axa majora intre teritoriul rus si Crimeea, regiune pe care Moscova a anexat-o in martie. Pierderea sa ar echivala cu o catastrofa pentru armata ucraineana, care a facut, saptamana trecuta, un mare pas inapoi in fata rebelilor, constransa fiind sa-si abandoneze principala sa pozitie de la aeroportul din Donetk. De la inceputul lunii aprilie, peste 5.000 de persoane au fost ucise in luptele dintre ucraineni si rebelii prorusi, potrivit ONU.

Secretarul general ONU condamna bombardamentele

Ban Ki-moon, secretarul general al Natiunilor Unite, a ”condamnat ferm” atacul din Mariupol. ”Rachetele par sa fi fost lansate orbeste asupra zonelor civile, ceea ce constituie o violare a legilor umanitare internationale”, a spus oficialul, care a denuntat declaratiile belicoase ale separatistilor prorusi.

Petro Porosenko

Zi de doliu national

Presedintele ucrainean Petro Porosenko a decretat, ieri, zi de doliu national, urmare a bombardamentelor ucigase de la Mariupol. Un decret ad-hoc a fost publicat in acest sens pe site-ul prezidential. Bilantul, inca provizoriu, indica 30 de morti si peste o suta de raniti, potrivit datelor furnizate de primarul orasului, Oleg Kalinin.

author avatar
Tudor Borcea
464 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger