AcasăNewsVictor Ponta spala trecutul magistratilor!

Victor Ponta spala trecutul magistratilor!

In incercarea de a mai salva ce se poate din razboiul deja pierdut pe frontul Justitiei, Mona Pivniceru i-a facut un pustiu de bine premierului. Si, in ultima sa zi de mandat, i-a ridicat acestuia mingea la fileu, initiind un proiect care prevede declasificarea arhivei SIPA.

Victor Ponta arunca asul din maneca

Numai ca Victor Ponta, in loc sa profite de faptul ca va putea sa-si bage nasul in cele mai ascunse secrete ale magistratilor, vrea sa le stearga pur si simplu cu buretele! Asa ca, spre stupefactia colegilor din USL, a decis sa arda toate documentele privind viata privata a magistratilor.

Cele mai ascunse secrete ale magistratilor nu vor fi facute publice

Copiile de la DGIA

Aidoma Monei Pivniceru, si fostul ministru al Justitiei, Catalin Predoiu a incercat sa rezolve, tot la incheierea mandatului, sensibila problema a arhivei fostului Serviciu Independent de Protectie si Anticoruptie. Numai ca, la vremea respectiva, seful guvernului de atunci, Mihai Razvan Ungureanu, a refuzat sa puna in practica respectiva initiativa. O pozitie si mai stranie are insa si actualul premier, Victor Ponta. Care, ministru interimar al Justitiei, este principalul beneficiar al proiectului Monei Pivniceru cu privire la „constituirea unei comisii pentru inventarierea si predarea arhivei Directiei Generale de Protectie si Anticoruptie (n.r. – fosta SIPA) catre o structura din Ministerul Justitiei”.

Buna parte din arhiva SIPA s-a aflat in custodia DGIA, recunoscuta drept cea mai loiala structura a lui Traian Basescu

Structura care va functiona in subordinea directa a ministrului si se va ocupa de clasificarea, declasificarea sau schimbarea nivelului de secretizare a documentelor din arhiva. Numai ca, in loc sa faca publice informatiile compromitatoare privind magistratii despre care s-a tot batut moneda ca ar face jocurile Palatului Cotroceni, premierul va arde aceasta „comoara”. Pentru ca, daca alte documente vor fi declasificate, tocmai rapoartele secrete despre relatiile sexuale sau dubioase intretinute de magistrati vor fi distruse! Bineinteles, este posibil ca ele sa nu dispara cu totul. Pentru ca, dupa cum „National” a dezvaluit in exclusivitate, o parte insemnata din arhiva SIPA s-a aflat, ani buni de zile, in custodia Directiei Generale de Informatii a Armatei. Serviciu secret recunoscut tocmai pentru buna sa colaborare cu Palatul Cotroceni…

author avatar
Catalin Tache
3.306 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger