„Marea Spovedanie a brokerului fugar” sau Confesiunile unui ratat

E bun si facebookul la ceva, a iesit de acolo grozavia lui Cristian Sima, in mod sigur una dintre cele mai vandute carti ale anului. O carte groasa pe care o termini repede. Dai in bulimia lecturii cu Sima! Un titlu mai izbutit ar fi fost „Confesiunile unui ratat” si nu gasesc nimic ofensator aici. Mediocrii clasei nu se rateaza, ca n-au de unde sa se prabuseasca. In acest pericol sunt premiantul si repetentul. Netalentatii se realizeaza domestic.

Sima este un tip mai mult decat inteligent (eu evit superlativele, iar „geniu” mi se pare cel mai casabil cuvant), cult, cult, cult, foarte cult, dar panglicar si neadaptat. Adica un prost, ca fraier e prea putin. Televiziile i-au creat imagine de tepar, iar el e un pacalici. Stie mai multe despre bani decat miliardarii, stie sa faca bani mai iute, mai ingenios si mai curat decat miliardarii, dar a ramas fara bani. Matematicianul de elita a fost invins de niste contabili de C.A.P., care stapanesc aritmetica descurcarelii. Ca orice olimpic international de matematica, a pus matematica in forma poeziei fixe (sonetul, de pilda), in loc sa o bage in ecuatia de trei simpla a negustoriei. In politica si in afaceri, oamenii de stiinta cu ecluze spre arta pierd in fata tarabagiiilor precauti si a militienilor. Comparati-i pe Saharov sau Bobby Fisher (sahul e stiinta razboiului ludic) cu familia Quandt, despre care povesteste Sima. Familia Quandt a facut BMW si bateriile Varta, a pompat sume imense in fascisti, dar s-a dezvoltat si mai tare dupa caderea lui Hitler, avand ca angajati multi evrei. La noi, un matematician si un poet cu detenta lui Ion Barbu a imbracat camasa legionara si pe urma s-a caciulit in fata comunistilor. Daca ar fi citit „Amintirile deghizate” ale lui Crohmalniceanu, aparute imediat dupa ’90, Sima ar fi aflat unde l-au dus pe Ion Barbu candoarea si histrionismul. Dar ce prostii scriu eu aici? Ion Barbu, Nichita Stanescu (in faza incipienta, si el a excelat la matematica) si Grigore Moisil datoreaza bucati mari din posteritate histrionismului, nicidecum operei, pentru ca la populime ajungi mai repede prin anecdotica. Din cauza histrionismului, anticomunistul Sima — ca a fost un anticomunist, de sueta, de party cu fetele din protipendada, dar a fost! — a luat batai grele de la Securitate si a devenit turnator al Securitatii spre sfarsitul lui ’89, „cand pana si Iulian Vlad ar fi vrut sa o paraseasca”.

Din carte afli multe (prea multe, la un moment dat te sperii si nu mai stii sa le vertebrezi) despre golaniile din politica si spagile din presa, iar Sima te contrariaza la fiecare pagina. A stat langa tipi fascinanti ca Hrebenciuc si Mircea Dinescu — nu conteaza de ce extractie e fascinatia, important e ca exista — iar el cade in inflatie descriptiva dedicata unor marunti din toate punctele de vedere, ca anostul Predoiu si propagandistul Tapalaga.

Nu mi-e greu sa anticipez reactiile presei si ale mediului politic dupa ce vor parcurge amintirile acestui marginal care s-a jucat de-a influenta in miezul evenimentelor. Creatorii Sistemului si acrosatii lor vor spune ca-i nebun, ca-i betiv, il vor minimaliza, il vor oculta. Vor proceda asa pentru ca nu-ti cere nimeni sa argumentezi afirmatia „Sima e nebun”, dar esti obligat sa intri in istorii personale cu multe ramificatii neconvenabile, atunci cand zici „Sima minte”. E nebun? Perfect. Atunci haideti sa-l batjocorim si sa-l desfiintam! Dar va trebui sa ne intrebam de ce nebunul are de atatea ori dreptate.