Cersitul la Paris, o meserie grea

O spurcata cu fuste colorate cersea la Paris. Apare reporterul. Dezinvolta, jmagareza isi apara cauza si locul de munca.

„Credeti ca-i usor? Toata ziua in picioare, du iu spic inglis, du iu spic inglis si sa nu-ti dea nimeni nimic?”. Nu-i usor deloc, dansa merita si sporuri de varice, ploaie, abnegatie si promovarea limbii engleze in Franta. Are si cersitul socoteala lui. La Paris, „s’il vous  plait, monsieur!” nu mai e o parola. Cu „do you speak english?” iti semnalezi apartenenta la universal. Localnicul oricum te uraste. Dar in fata turistului nauc mai ai o sansa. Poate sa zica „uite, inca unul strain, ca si mine, pe aici!”. Americanul sau japonezul in vacanta si piranda noastra transmit Parisului mesajul personajului balzacian — „si acum intre noi doi!”. Mai ales ca au un scop mai rezonabil. Nu vor sa cucereasca Parisul, ci sa se descurce pe Champs Elysées, fiecare in felul lui. Fericirea depinde de suma la care te gandesti. Americanul vrea sa sparga cat mai putini bani, tiganca sa castige cat mai multi. Bineinteles ca Parisul iese cel mai prost din aceasta afacere. Monumentele metropolei se degradeaza zilnic, sub navala musuroaielor de vizitatori, strazile s-au transformat in spatii de cazare si slujbe pentru cersetori, iar limba franceza se duce dupa greaca veche. Constatand inmultirea magrebienilor la Paris, Cioran spunea ca „peste 50 de ani, Notre Dame va fi moschee”. Mizantropul de geniu nu era bun la calcule. Peste 10 ani vom vedea graffiti la Luvru.