AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisMirel Radoi, cartile scrise in puscarii si... si soarecii constipati din presa...

Mirel Radoi, cartile scrise in puscarii si… si soarecii constipati din presa sportiva!

Soarecii constipati din presa sportiva si-au construit un mirador din paie si cearta de acolo persoanele cu biografii robuste si erori asijderea.

Subiectul cartilor incropite in puscarii l-au epuizat. Adevarul e ca acele carti sunt mai viguroase decat articolele, comentariile sau ce mosmondesc ziaricii de trosbal, dintr-un motiv evident. Oamenii incarcerati au in spate averi, insomnii, aventuri, golaneli, riscuri, multe riscuri, au viata traita, acneicilor de 30-40 de ani! Voi sunteti niste atarnatori care asteapta ziua de leafa si isi injura patronii daca intarzie cu banutul.

Perfect, aici am rezolvat! Sa trecem la zi. Radoi n-are diploma de antrenor si nici de Bacalaureat. Da, si? Omul a fost angajat la Steaua ca profesor de chimie, guvernantelor? Pierre Cardin si Alain Delon aveau Bacalaureatul? Dar Eminescu si Caragiale cate clase au terminat? Hai, sariti, sariti: „il pui pe Radoi langa Pierre Cardin si Alain Delon, langa Eminescu si Caragiale?”. Nu. In comparatie, insa, cu ce produceti voi, Radoi e Maradona si Dante. Asa, fara scoala, Radoi mi se pare cel mai bun antrenor al Stelei, de la Cartu si Stoichita incoace.

Dar ce mai fac prostoboii? Il injura pe Blatter (foarte bine, merita, probabil ei isi  inchipuiau ca elvetianul smecherit ar fi fata mare) si il elogiaza pe un reporterache infiltrat la FRF, Costin Negraru. Acest „Soimul Gigel a facut caca pe el” se lauda ca a descoperit un blat. Mucea Detectivul are 25 de ani, dar precocitatea si geniul nu pot fi incorsetate. Eu am mai scris ca viitorul antrenor al echipei nationale va avea 16 ani. Se va barbieri pentru prima data inaintea meciului cu Germania, si dupa ce ii batem pe nemti, il ducem la curve. Tare as fi vrut sa vad cum a reactionat Mucea Detectivul cand a luat primul salariu. La „ProSport” castiga 1.600-1.700 de lei. De la FRF ridica vreo 12.000-13.000 pe luna. Sper ca macar o data i-a primit cash, ca sa-i schimbe sistemul de valori si sa-i rupa mainile, fiindca la desene animate nu-i cu bani.

In incheiere, nu ma pot abtine de la o magarie. Ma distreaza editorialistii „Gazetei Sporturilor”, Geambasu si Andrei Craciun. Buni amandoi, nimic de obiectat. Meseriasi, chiar meseriasi. Amuzant e ca Geambasu a luat-o pe drumul spre varsta a treia, in buletin, dar se da tinerel, iar Craciun, evadat alaltaieri din adolescenta, e un batran grav. Toata soarta umanitatii sta pe umerii abisalului de 30 de anisori. E trist si iconoclast, e moralistul roditor mursecat de pustiu, e un heruvim desacralizat si melancolia lui va mantui lumea. E umed si intunecat ca veceul dintr-un pub. Emil Cioran i-a fost fiu, dar nu atingeti taina!

 

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.369 afisari

1 COMENTARIU

  1. Ca întotdeauna, e o încîntare sã-l citesti pe Razvan Ioan Boanchis. Numai un încetosat la minte sau un invidios posomorît ar sustine altfel.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger