Daca adunam hectarele de teren retrocedate, vom observa ca Romania e cat Italia si Franta la un loc. Avem printre noi familii — alcatuite din fosti chelneri sau mecanici auto, inainte de revolutie — care ar putea sa-si treaca suprafetele Toscanei si Normandiei in declaratia de avere.
Luxemburg si Andorra sunt deja pentru saraci. Oricat as accepta dorinta de parvenire, mi-e greu sa inteleg lacomia si paranoia de a-ti insusi mai mult decat poate dimensiona creierul tau. Cand vorbesti despre un hectar, hai — 5, hai — 20, hai — 100, ai reprezentarea in cap. Dar cand intri in posesia a zeci de mii de hectare, pe care nu le strangi in 5 generatii, ci din 5 semnaturi — inseamna ca esti bolnav rau. Esti de balamuc, nu de puscarie, pentru ca i-ai pune in pericol pe ceilalti condamnati! Chiar si ospiciul in care merita cazate asemenea persoane ar trebui sa fie atent ales, pentru ca nebunii de rand au si ei limitele lor. Foarte putini sufera de rapacitate.
Dar trec peste consideratiile psihiatrice si incerc sa o iau tehnic. De aproape 10 ani, retrocedarile sunt sport national. Un smecher din sistem cumpara drepturile litigioase si reconstituie dreptul de proprietate. Buuuun! Dar pana sa faca tovarasii lui Iliescu Ion nationalizarea, toate aceste terenuri erau libere de sarcini? N-a existat niciun proprietar care avea un hectar de padure si a fost nevoit sa se imprumute la vreo banca, pentru a-si procura utilaje? N-a gajat nimeni o suprafata agricola ca sa construiasca si grajduri? Mi-e greu sa cred povestea asta. Ganditi-va cate averi s-au prapadit in timpul crizei din anii ’30 si in al Doilea Razboi Mondial, amintiti-va ca Romania a pierdut chiar teritorii (Ardealul de Nord, Basarabia, Cadrilaterul), ca au dat faliment atatea banci, printre acestea numarandu-se chiar si cea mai importanta, Marmorosch Blank, ale carei datorii au fost preluate de BNR. Nu-mi trebuie pregatire economica pentru a-i intreba pe latifundiarii de azi, dar mai ales pe reprezentantii Statului: ba, incultilor, voi chiar sunteti dementi?
Sunt pragmatici si constanti in furaciune,maestre.
Strabunii mei s-ar rasuci in mormant daca ar sti pe ce maini au ajuns pamantul lor capatat in urma decoratiilor primului razboi mondial,colectivizat si nationalizat de comunisti si apoi furat de fesenisti.
Nu mai e in satul radacinilor noastre ci undeva,in sate necunoscute,habar nu am nici acum unde e Mavrodin.
Asta pt ca satul nostru se numea Catunul Dobrosesti,actualmente Snagov-Sat.
Noroc ca Plescoi nu este intre Cannes si Nisa, altminteri ii lasam pe francezi fara Riviera.
Se implinesc zilele astea 25 de ani de cand, in tara noastra, s-a dat startul la intrecerea „Care baga mai mult” ( care fura mai mult). Asta a fost capitalismul la romani: care fura mai mult de la stat. Binenteles ca marile furaciuni s-au facut in combinatii cu politicienii si guvernantii, cei care aveau putere de decizie in puterea de stat in acea perioada tulbure .
Ce este mai grav este ca asta arata ca noi, ca tara, nu suntem compatibili cu democratia si ca Iliescu a avut dreptate cand a zis ca „Proprietatea este un moft”. Noi , ca tara, nu vom progresa decat in perioada de dictatura. Istoria noastra arata ca democratia si capitalismul asta nu ne priesc. Romania a progresat ca tara numai in perioade de dictatura : in timpul comunistilor si in perioada interbelica (dictatura regala). Acest haos prelungit numit capitalism, in care hoti si ticalosi au jecmanit statul , reprezinta o iluzie prin care ne pacalim singuri. Solutia ar fi o noua nationalizare.