AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisTurnati corect, dragi ofiteri acoperiti, turnati corect!

Turnati corect, dragi ofiteri acoperiti, turnati corect!

Directorul SRI a admis ce stia toata lumea, fara dovezi. Avem ofiteri acoperiti in presa. In ’90, ar fi fost sfasiati in redactii. Astazi, daca ar fi deconspirati in sedinta de sumar (ce tampenii pot sa scriu!), colegii s-ar uita la ei cu suspiciune, dar ar incerca sa-i sensibilizeze in particular. „Baga-ma, frate, si pe mine in sistem, ca m-am saturat sa fiu al nimanui!”.

Hazliu e ca ajungem usor, usor ca in anii ’80, cand Securitatea avea mai multe informatii decat i-ar fi trebuit. Foarte multi romani au turnat fara a fi constransi. Dadeau in primire din vocatie. Daca le lipsea vocatia, puneau pasiune, compensau prin harnicie, cautau sordidul. Ca ziarist,  mi s-a intamplat des ca un Gogu sa mi-l sifoneze pe un Vasile fara a avea vreun interes. Gogu chiar zicea „Vasile e prietenul meu, nu mi-a facut nimic”, dar se bucura sa-l vada dezbracat de-un secret. Cele mai multe erau mizerii de familie. Orice om din presa are o colectie de povesti picante, care vor muri o data cu el, daca e baiat de caracter. Lipsa de caracter si delatiunea nu tin cont de inteligenta ori prostie. Toarna si analfabetii, si varfurile profesionale. Petru Comarnescu, animatorul generatiei Criterion (Eliade, Cioran), a lasat in Arhivele Securitatii o literatura de o otravitoare frumusete. Nu prea e cazul sifoanelor de azi, carora le adresez o singura rugaminte. Baieti, nu adaugati de la voi! E teribil de important! Fara interpretari, pareri personale si floricele! Turnati corect!

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.114 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger