AcasăRecomandariDe la 16 martie, adio fumat! Unde fugim la o tigara

De la 16 martie, adio fumat! Unde fugim la o tigara

De la 16 martie, fumatul va fi interzis in spatiile publice inchise. Din acest moment, nu se va mai fuma in restaurante si cluburi, in scoli si spitale, nici macar in spatiile libere din apropierea locurilor de joaca pentru copii sau scoli.

Unii membri ai Executivului considera ”absurda” definitia din Lege privind locurile in care este interzis fumatul

Autoritatile au elaborat un draft cu normele de implementare si aplicare a legii antifumat, care se afla in prezent in proces de definitivare. Potrivit documentului, in timpul unui control, politistii trebuie sa fie atenti daca:

– spatiile publice inchise si spatiile inchise de la locul de munca sunt marcate cu indicatoare prin care sa se arate “Fumatul interzis”;

– este desemnata o persoana responsabila de aplicarea legii;

– a fost introdusa sanctionarea cu abatere disciplinara grava a incalcarii legii in regulamentul de ordine interioara;

– este afisat numarul de telefon si site-ul de internet la care cetatenii pot sesiza incalcarea legii;

– in spatiile inchise exista scrumiere sau alte obiecte in care este depozitat scrumul de tigara

– miroase a fum de tigara.

De asemenea, acestia au dreptul sa cerceteze inregistrarile camerelor video pentru a observa daca s-a fumat si pot folosi aparate care masoara obiectiv existenta in spatiile inchise a reziduurilor din fumul de tutun. Printre persoanele care pot fi responsabile de aplicarea legii in unitati se numara angajatii care se ocupa de respectarea regulilor de securitate si sanatate la locul de munca, cei care impun respectarea regulilor de prevenire a incendiilor, dar si alte persoane desemnate de conducatorul unitatii.

Procedura de sesizare de catre cetateni a autoritatilor publice referitor la incalcarea legii consta in apelarea la numarul de telefon al politiei locale (diferit pentru fiecare judet), la 112 cu retransmiterea catre politia locala sau la ANPC care va retransmite catre politia locala.

Legea antifumat ar putea fi modificata de Guvern

Legea antifumat  ar putea fi modificata in sedinta Guvernului de saptamana viitoare, din cauza unor prevederi considerate „absurde”, legate de practicarea acestui viciu la terase, au declarat, duminica, surse guvernamentale, care au precizat ca, in cazul in care vor fi aprobate, modificarile vor fi aplicate din luna mai. Legea prevede ca fumatul este interzis in „orice spatiu accesibil publicului sau destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperis, plafon sau tavan si care este delimitat de cel putin doi pereti, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”. Unii membri ai Executivului considera ”absurda” definitia din Lege privind locurile in care este interzis fumatul si vor sa o modifice in curand printr-un alt act normativ, desi Legea  a fost publicata in Monitorul Oficial la 1 februarie 2016 si va fi aplicata de la jumatatea lunii martie.

author avatar
National
1.948 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger