AcasăRecomandariAfara cu Sahtior din Liga Campionilor!

Afara cu Sahtior din Liga Campionilor!

Pierderea regiunii Donbass a schimbat polii de putere si in fotbalul din Ucraina. Daca in ultimii 10 ani ora exacta s-a dat la Donetk, acum Kievul a trecut din nou la comanda.

Sahtiorul lui Lucescu este la pamant

Vizibile la aproape fiecare meci sustinut in acest sezon, arbitrajele pro-Dinamo Kiev au facut din trupa fratilor Surkis (unul patroneaza echipa de fotbal, altul conduce Federatia Ucraineana de Fotbal!) liderul detasat al campionatului. Insa, de cateva etape se observa ca atentia Kievului s-a mutat pe Sahtior, formatia lui Rinat Ahmetov, pe care cineva o doreste afara din Liga Campionilor! „Cand jucam in cupele europene, suntem echipa Ucrainei, dar cand jucam in campionat suntem doar o echipa din sud-estul Ucrainei, zona de conflict. Televiziunile si ziarele au o mare influenta in a-i determina pe iubitorii fotbalului sa gandeasca intr-un anumit fel”, a explicat Mircea Lucescu situatia pe care o traieste in Ucraina.
In ultima etapa, „minerii” din Donetk au remizat la Lutk, cu Volin (Florentin Matei si Eric Bicfalvi au fost titulari), scor 0-0, rezultat in urma caruia Sahtior a coborat pe locul 3 in clasament. Mircea Lucescu nu doar ca a pierdut pozitia a doua, dar acum este in afara preliminariilor Ligii Campionilor si acolo risca sa ramana, la cum par a se derula lucrurile. Cu Dinamo facuta deja campioana (sase puncte avans fata de locul 2), Kievului nu i-a mai ramas decat sa dea „argintul” lui Dnepr, iar programul pare a avantaja gruparea din Dnepropetrovsk. In ultimele patru runde, echipa lui „Il Luce” joaca in deplasare cu Zakarpattia, acasa cu Metalurg Donetk, la Dnepr si acasa cu Karpaty Lvov. Cel mai probabil, duelul decisiv se va da pe terenul rivalei Dnepr, care in afara de partida cu Sahtior mai are urmatoarele meciuri: cu Zorya, Dinamo Kiev si Zakarpattia.

Lucescu: „Inclin sa raman alaturi de Ahmetov!”

Vesti proaste pentru conducerea lui Dinamo Kiev: desi spera sa scape de Mircea Lucescu, tehnicianul roman a anuntat dupa meciul cu Volin ca pare hotarat sa continue la Sahtior pentru cel putin un sezon. „Decizia o voi lua atunci cand va fi nevoie. Insa, inclin sa raman pentru ca este greu de parasit o echipa in astfel de conditii, dupa ani de succese si satisfactii. Mai sunt si momente in care trebuie sa pleci de la ideea de a putea pierde ce ai castigat de-a lungul anilor, dar cu satisfactia ca nu ai abandonat”, a declarat Lucescu la „Digi Sport”.

 

author avatar
Laurentiu Teodorescu
608 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger