AcasăSPORTLudogoret - Steaua 7-5, dupa penalty-uri. Campioana Romaniei paraseste UCL, dupa un...

Ludogoret – Steaua 7-5, dupa penalty-uri. Campioana Romaniei paraseste UCL, dupa un meci memorabil

Steaua Bucuresti a ratat calificarea in grupele UEFA Champions League, campioana Romaniei fiind eliminata la lovituri de departajare de Ludogoret Razgrad, reprezentanta Bulgariei in cea mai importanta competitie europeana intercluburi.

Steaua avea de aparat un avantaj fragil in returul de la Sofia, dupa ce se impusese in tur, cu 1-0, iar pasenta trupei din Ghencea nu a dat roadele scontate.

Obligat sa-l titularizeze pe Cristi Tanase, la solicitarea expresa a patronului Gigi Becali, Costel Galca, antrenorul Stelei, a pierdut rapid o schimbare, fiind nevoit sa-l inlocuiasca pe Dodel inca din minutul 5. Problemele medicale ale lui Tanase au recidivat si acesta i-a lasat locul lui Nicusor Stanciu.

Problemele Stelei au continuat si Fernando Varela a fost iertat de o eliminare prematura, dupa cateva intrari criminale in prima repriza.

Ludogoret a pus tot mai mult stapanire pe joc, disputa desfasurandu-se intr-o singura directie, spre poarta Stelei, mai ales in repriza a doua.

Inevitabilul s-a produs in minutul 90. Arlauskis, un adevarat inger al Stelei in timpul regulamentar, nu a mai putut interveni la sutul lui Wanderson, brazilianul deschizand scorul cu un vole perfect din 16 metri.

S-a intrat in prelungiri, iar Ludogoret a continuat sa preseze in cautarea unui eventual gol al calificarii. Centralul spaniol Undiano Mallenco i-a iertat pe stelisti de o noua eliminare la o intrare criminala a lui Andrei Prepelita.

In schimb, ibericul nu a putut trece cu vederea faultul comis de Stojanov in postura de ultim aparator si l-a trimis pe goalkeeperul bulgarilor mai devreme la cabine.

Iar cum Ludogoret efectuase toate cele trei schimbari, in poarta bulgarilor avea sa intre fundasul roman Cosmin Moti. Fostul dinamovist a devenit eroul partidei la loviturile de departajare.

Moti a parat suturile lui Parvulescu si Rapa si cum Ludogoret a ratat o singura data de la punctul cu var, bulgarii s-au calificat in grupele UEFA Champions League.

Pentru Ludogoret au marcat, din 11 metri, Moti, Hamza, Junior, Marcelinho, Dyakov si Fabio Espinho si a ratat Wanderson. Pentru Steaua au marcat, din 11 metri, Keseru, Szukala, Adi Popa, Varela si Prepelita.

Steaua va evolua in grupele Europa League, acolo unde ar putea ajunge alte doua echipe romanesti, Astra Giurgiu, daca trece de Olympique Lyon, si Petrolul Ploiesti, daca trece de Dinamo Zagreb.

sursa foto: digisport.ro

author avatar
Cristi Ionita
405 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger