AcasăSPORTROLAND GARROS: Simona Halep si Alexandra Dulgheru, eliminate fara drept de apel!

ROLAND GARROS: Simona Halep si Alexandra Dulgheru, eliminate fara drept de apel!

A patra zi a Grand Slam-ului de la Roland Garros a adus si prima surpriza uriasa, Simona Halep, favorita numarul trei, fiind eliminata de o maniera categorica.

Obligata sa-si apere finala jucata anul trecut, impotriva Mariei Sarapova, Simona Halep nu a facut fata presiunii si a parasit editia din acest an a turneului parizian inca din turul al doilea.

Miercuri, Halep a avut-o in fata pe croata Mirjana Lucic Baroni, o jucatoare in fata careia capotase deja anul trecut. Iar experienta de la US Open a bantuit-o, astfel ca Halep nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor decat partial in primul set, cand, practic, cele doua jucatoare au mers cap la cap.

Mai experimentata, Lucic Baroni si-a adjudecat primul set, 7-5, moment in care jucatoarea noastra si-a pierdut concentrarea si increderea in fortele proprii. Actul al doilea a fost o simpla formalitate pentru croata, care s-a impus, in cele din urma, scor 7-5, 6-1.

Miercuri a fost eliminata, inca din turul al doilea, si Alexandra Dulgheru, jucatoare invinsa, cu 2-6, 5-7, de frantuzoaica Alize Cornet, cap de serie numarul 29. „Piti” a fost de nerecunoscut in primul set, dar si-a dat drumul la joc in actul al doilea, cand chiar a condus cu 5-2.

Din pacate, Alexandra Dulgheru nu a stiut sa gestioneze momentul favorabil si a cedat si setul al doilea, 5-7, dupa ce a salvat cinci mingi de meci.

Celelalte doua romance din turul al doilea vor evolua joi: Andreea Mitu – Karolina Pliskova (cap de serie numarul 12) si Irina Begu (cap de serie numarul 30) – Ana Konjuh.

author avatar
Cristi Ionita
253 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger