De cand l-am vazut pentru intaiasi data am iubit cerul grecesc, clasic, albastru deschis, neted si umplut cu nori frumos reliefati, parca decupati cu foarfeca.
Cerul zeilor. Plus apa aia clara ca o zi de vara, in nuante de albastru si de turcoaz, tivita cu spuma, precum marele pavoaz! Din Grecia pleaca si desucheata aia de nimfa numita Europa, pe care Zevs o aburcase pe crupa, in calitatea lui de taur comunal. Cam din Grecia pleaca tot ce tine de notiunea de persoana si de moleculele gandirii, ma rog, si dinspre Estul Mediteranei, de la Sidon, de la Tyr cu arcul, de la fenicienii aia facatori de temple si de Cartagine invelite in flacari, nu vedeti de se infiripa?! Pai, acusica si de acolosa pleaca un glas proaspat de altceva decat plecarea capului si caznirea de a imita tristetea unei galagii globalizate in chiftele si filme de recreatie a mintii. Iacata ca grecii, care au fost intotdeauna mandri de grecimea lor, detera un dos de palma lui alde Bismarck al Papadopolinii! Sa vedem ce-o mai fi, ca zapacita si ranchiunoasa asta de Historie, care are si bobite de Histrionism dar si naduseli de Hysterie, mai nou si de Hypsterie, e si ea tot un fel de moda, vine, trece, revine, se reinnoada si tot asa.
Pana sa vedem noi ceea ce se deruleaza pe ecranul crud al Realitatii inalte, sa ne deslusim aici, in propria ograda, printre maracini si buruieni, in binganelile si in molfaielile noastre scofalcite si palide, aflate mai mereu in curmezisul ulitei. Aici avem parte de un camp vizual pervertit. Oameni care nu exista nici macar gramatical, ca pronume demonstrativ, cred ca risipesc ceata omenirii si susotesc cu inteleptii ei. De fapt, dar si de drept, acesti stropi vulgari de viata sunt cotropiti de insignifianta, sunt nici cal, nici magar, sunt un fel de ipoteze de personaje intr-o lume neocoloniala si neobrazata. Nimeni nu are nevoie de ei decat pe parcurs, cand se opresc la cate o raspantie fara noroc. De aceea ai care ii pun ca pe cuburile din copilaria noastra, ca nu doar nu aveam Lego, ca Bubu, nepotelul nostru, nici nu se uita la valoare, nu-i intereseaza decat sa astupe locul cu cate un nimeni de unica folosinta. Astfel de accidente nefericite de tipul Basaului, supraaglomerat de boala sufleteasca si de smecherie paguboasa emit damfuri de importanta electrocutata! Ce-i trebuie astuia birou, stau si ma intreb? Oare stie sa decline vorba? Oare stie la ce foloseste objetul de mobilier cu pricina? Oare o fi avut din nascare asa ceva? Ce-ar putea face el in sau la birou? A stat el vreodata mai mult de trei minute la masa si cu alt scop decat ala de a turna pe gartean spirt si matrafox? A deschis el vreodata vreo carte, macar de colorat? O fi tinut vreun clasor, ceva, in mana, in viata? Lui ii trebuie de fapt o debara unde sa fie pus la naftalina, desi nu cred sa mai fie nevoie vreodata de o astfel de surda mormaiala a maruntaielor! Duca-se pe pustii cu toate retardatele lui si cu toata mocirla groasa si clocotinda in care ne-a infundat! Basau, si numele-i nenorocit fie-i in veci pitigaiat!
Alaturi de asta, alt ipochimen, de-o prostie grea, de granit, un tip care mosmondeste vorbele suierandu-le printr-un fel de fanta s-a lasat la vatra, la horn, la prichiciul sobei cel humuit! Un soi de bot de huma, o intrupare care s-a dovedit complet inutila, dar sobra, de-o sobrietate plictisitoare si bleaga, lasa liber si nicio umbra in urma lui. Sigur, vorba unui prietenar, ar fi mai bine sa ne intrebam ce umbra lasam noi, ca astia oricum nu conteaza, dar ne irita si ni se aseaza (asaza, cere DOOM-ul!) ca prezenta. Aflati permanent in tranzitie, beneficiem gratuit de personaje de tranzitie, tranzitorii, dinspre nicaieri catre niciunde! Asa merge si lumea noastra mica, intr-o nesfarsita bajbaiala. Si retropaiala. Plina de analfabeti croncanitori si dojenitori la comanda, securachi de mica intindere si de mici proportii, culesi din cele mai variate medii si meserii si pusi la containar. Descarcati dimineata, pe racoarea mustind de ceata si in balegarul de sunete al tramvaielor scarta-scarta pe sinapsele locatarilor.
Lume ingusta, lume de simulanti, lume ce rumega lucruri luate de-a gata si date mai departe otova, in cel mai feudal stil cu putinta. Lume urata, ponosita, fara pic de decenta. Lume apucata, care nu are alt ideal decat sa apuce, sa se infrupte, sa fie ca si, sa para, sa aiba, sa se arate. Parca suntem pe vremea copilariei inconstiente cand fiecare dintre noi se lauda cu blugii pe care nu-i avea sau cu colectia de lame de guma de mestecat.
