Cand ma uit la ea, daca mi se intampla, am in fata ochilor imaginea unei mulatre alergate de o namila de leu prin savana. Bestia o ajunge din urma, ii da o laba, o pune jos si o tavaleste zdravan. Nu o face bucati, ci o lasa sa-si revina. Apoi, ea se ridica, fuge din nou si fiara iar o ajunge. Alta smotoceala. Alta revenire. Si din nou de la capat.
Laurette nu va fi niciodata sfasiata. Toate televiziunile tabloide si ziarele cu si despre chiloti au nevoie de ea. Ea este fiinta care ar bate la fund orice personaj feminin din literatura. Destinul ei este marcat de sensul vietii catre nimicul monumental. Emma Bovary, in dorinta ei de viata luxoasa, nu a primit niciodata un ceas de cateva mii de euro, despre care sa se vorbeasca saptamani la rand. Niste baieti spun ca, totusi, fundul Laurettei nu valoreaza chiar atat. Ana, din „Moara cu noroc”, nu a luat atatea capace in freza de la Ghita cate a incasat Laurette de la sot, iubit, amant, prieten, tiitor sau ce naiba or fi fost astia, caci statutul lor nu este limpede. O fi indurat Jane Eyre o copilarie teribil de nefericita si friguroasa, dar nu se compara cu Laurette, a carei basica a udului nu s-a mai putut retine pre ea insasi cand copiii, la scoala, nu i-au dat voie la toaleta pentru ca era mulatra. Iar Anna Karenina, in evolutia ei pe relatia dintre viata si moarte a fost o pitipoanca amarata, care nu a avut sansa planetara de a se naste direct in monden, dupa o ciorba de burta cu Ogica. Si aia la conserva. Cu toata dragostea pentru literatura, inca nu am identificat personajul care sa se fi impus in constiinta colectiva prin trei evenimente definitorii atat de subtile: frica de apa, parlitul pe burta si facutul pipi in public. Zic frica de apa pentru ca, ciclic (cam de 27 de ori pe an), Laurette povesteste cum era sa moara inecata si de atunci nu mai intra in apa. Asta, in conditiile in care toate pozele o arata in apa marii sau in piscina. Dezbracata in costum de baie. Mai bine isi lasa paltonul pe ea. Zic parlitul la un salon de cosmetica pentru ca, vreme de peste un an, presa a vuit despre burta ei, care s-a bronzat atat de tare incat mirosea a jumari pe toata strada. Despre pipi nu mai zic. Am spus la inceput ca destinul Laurettei este marcat de sensul si scopul vietii. Daca nu povestesti, in direct, cum te-ai „pardon pe tine”, geaba viata de vedeta, geaba piele ciocolatie si geaba vezica plina ochi. Chiar, s-o plati bine daca o deserti la o ora de maxima audienta?
