Presedintele a mai lansat o carte. Foarte bine! Decat politician, mai bine scriitor. Am avut un presedinte comunist vreme de zece ani, care ne-a tras inapoi pentru urmatorii douazeci. I-a urmat, patru ani, un profesor de geologie, incalecat de conspiratii si de servicii secrete. Astuia i-a luat locul, pentru alti zece ani, un comandant de vas care facuse tara galera si voia schi nautic in fiecare zi. Doua decenii si jumatate pe care le-am fi iubit, plus douazeci si cinci de ani care nu ne-au iubit, egal zero. Urata matematica!
Acum, de vreo jumatate de an, avem un alt carmaci. Tot profesor. Tot sensibil, ca si geologul. Stapanit de patima scrisului. Prima carte, „Pas cu pas”, s-a vrut autobiografie. Aiurea! A iesit o elegie a Sibiului, care si-a dat primarul pe presedinte. Trotuarul pe care Iohannis mergea de acasa la primarie si retur tanjeste dupa bicicleta lui. Dupa pasii lui. O minte creata l-a transformat in pachet de turism, botezat „Drumul Presedintelui”. Ce abureala! Un amic al meu a mers si el pe acolo. Nicio simtire prezidentiala. Nicio simtire literara. Nicio indicatie. Mi-a spus ca nu scrie nicaieri „Aici a simtit Iohannis ca va ajunge presedinte”. Nici macar „Aici a pus Iohannis frana”. Talentat, prezidentul a mai nascocit o carte, „Primul pas”. Primul pas din cati? Sper sa nu nasca romane la fiecare pas. O carte despre campania electorala, de parca cineva ar fi interesat de asta. Claca de vorbe scrise. Fara rezonanta. O carte in care primarul-presedinte isi arata adversarii cu degetul. Gest infantil, de copil care bazaie ca niste baieti mai mari au vrut sa-l lase fara jucarii. Fara efect. Fara aplicatie literara. O carte in care isi paraste adversarii ca i-au turnat galeti de laturi in cap. Nu se stie cui ii paraste. Probabil eternitatii. Si ce sa faca eternitatea cu ei? Lui Iohannis i-a reusit o manea politica la a carei lansare a gafat impardonabil: „este o carte dedicata celor sase milioane de oameni care m-au votat”. Bravo! Aplauze! Fanfara, baga marsul! Presedintele a impartit tara in „ai lui si restul”. Pai, si cu astia de nu l-au vrut cum facem? Dupa latinescul „per a contrario”, asta inseamna „nu m-ai votat, nu iti dau nimic”. Gura pacatosului adevar graieste. Daca in copilaria din prima carte Iohannis ar fi vorbit latina in casa, in loc de germana, nu ar fi ajuns aici. Ghinion! Cand un presedinte isi scrie memoriile dupa numai sase luni, fara experienta guvernarii, nu e nici scriitor, nici presedinte. Poate la a treia carte sa isi mai revina. O carte inchinata Romaniei, cu o dedicatie arhicunoscuta: „Esti frumoasa ca o stele/Tu mi-ai rupt inima-n doi/Toate sufletele mele/Bate pentru tu si noi”!
